N-am treabă cu Hallowen-ul, dar văd că pentru prima dată copiii s-au vorbit să sculpteze în dovleci. Recunosc, când am văzut ditamai bostanii mi-am dorit să fi avut și eu unul, dar mai apoi, când ei au au intrat în casă cu mâinile roșii și reci, mi-am dat seama că n-ar fi fost de mine…

Untitled

Că n-am mai făcut de mult poză pescărușilor care fâlfâie peste mine când citesc în grădină. ‘Cause it’s been a while without photos of them.

Little bird

Cute little bird in my garden tree. Păsărelele astea sunt foarte vioaie și prind orice mișcare chiar și prin fereastră. Niciuna nu stă liniștită pe creangă să mă aștepte pe mine să îmi iau camera foto, să deschid ușa glisantă și să-mi pozeze frumos. Așa că pe asta am prins-o prin fereastră iar în secunda…

Lumini în noapte

Azi noapte m-am trezit într-o huruială de nedescris. În mijlocul unui vis profund pe care desigur nu mi-l amintesc pentru că am fost atât de brusc smulsă din el. Sigur, întâi crezi că e sonorul filmului din imaginația ta nocturnă. Dar huruiala continuă, apăsătoare și tot mai puternică și ai impresia că vine peste tine…

De primăvară

Și începe perioada asta frumoasă și capricioasă și tipic scandinavă, care uneori ma exasperează, adică atunci când mă prinde pe afară, că poate fi soarele pe cer cât e el de mare, în clipele următoare dă peste tine o ploaie de parcă ar sta cineva acolo sus cu o găleată să ți-o toarne în cap…

Telegrafic în imagini

Pantofi roșii din ceramică. De cum i-am văzut (și i-am văzut din prima) într-o galerie, mi s-au lipit de suflet precum Cenușăresei de smoală. Sunt ai artistei daneze Rose Eken  și tot ce face ea îmi place nespus. Un pescăruș în drumul meu spre clădirea din capătul orizontului, la mare. E o bibliotecă- centru de studii-…

Aurită

Momentul ăla când copilul te scoate din roata hamsterului pe care te învârți până când nici măcar nu-ți mai dai seama ce amețit ești pentru că e și asta o stare ca oricare alta. Și te duci la o întâlnire organizată cu primarul și alți mai mari ai urbei și aplauzi tinerii sportivi cu aur…

Peria

A făcut fata mea cea mare o perie la traforaj. A venit acasă cu ghiozdan în spate și perie în mână și cu mâinile înghețate. Noroc că școala e la o aruncătură de parc. Deși peria asta ar fi avut loc în ghiozdan. De anul trecut tot a muncit la ea. O întrebam: -Ce mai…