O expoziție fără secrete

Ieri am fost la un vernisaj inopinat la Muzeul de Artă de peste drum. Deși stau în vecinătatea lui și el e în centrul unui parc care acum începe să se umble de brândușe colorate până va deveni plin ochi, ca și cum un covor ar fi aruncat peste gazon, tot n-am mai fost la niciun vernisaj. Am mai fost la câte o expoziție pe unde eram o singuratică, deși și astea le număr pe degete. Cam așa e când stai prea aproape, te păcălești că oricând ai ocazia, dar timpul trece, cotidianul te acaparează și între timp ți-a expirat și cardul anual de intrare la muzeu și când funcționarul de la ghișeu îți comunică că de fapt a expirat cu mult timp în urmă te uiți la el de parcă ar vorbi altă limbă. Ce e drept, vorbește altă limbă, dar tu dintr-odată n-o mai înțelegi.

La vernisaj intrarea e liberă și mă iau după calupul de oameni. O artistă într-o rochie verde frumoasă deja și-a început discursul care pare interesant, și dacă nu m-aș fi întors din drum și mai apoi nu m-aș fi uitat după veverița care s-a urcat într-un copac din stânga, l-aș fi auzit poate de la început. E bine și așa. Poate că nici n-aș fi fost aici dacă nu mi s-ar fi blocat dintr-odată Photoshop-ul în care desenam pentru proiectul de final la Arte, dacă n-aș fi luat Instagramul la rând așteptând să se miște ceva pe ecranul computerului și furioasă că mi-am pierdut desenul nesalvat n-aș fi hotârât spontan să îmi aerisesc mintea și să îmi îmbunătățesc dispoziția cu un vernisaj pe care tocmai îl văzusem anunțat pe Instagram, la doi pași de mine. Imaginea era o pereche de pantofi roșii în tuș și cum să rămâi indiferent la niște conduri roșii, fie ei reali sau desenați?

Mi-am luat și eu haina roșie și m-am prezentat la fața locului. Am ascultat, am admirat desenele care m-au încântat mult, exact pe stilul și gustul meu, mi-am luat și cartea grafică a Mariei Wandel, intitulată la fel ca și expoziția `Secrete peste tot`, e cu dedicație scrisă pe loc. Am întors privirea cât să văd că un bărbat tocmai mă prindea într-o poză pentru că i s-a părut că mă potrivesc de minune peretelui plin de tablouri în haina mea roșie și i-am cerut să mă lase și pe mine să văd fotografia. Mi-am întâlnit și o fostă colegă de la Arte care bătuse un drum mai de departe.

M-am întors acasă după vreo oră, mulțumită de eveniment și hotărâtă ca de acum încolo să mă duc mai des la vernisaje, căci acolo își dezvăluie artiștii secretele și răspândesc energia lor aparte. Și inspirată, așa cum fi-miu mi-a zis, profețitor, înainte să plec: cool că mama se duce la muzeu, poate că se va inspira când va face arta sa! Ăștia mici au niște viziuni probabil, căci într-adevăr a fost o experiență inițiatică. Chiar dacă am revenit la desenele mele deocamdată.

DSC_4648

DSC_4663

Advertisements

2 thoughts on “O expoziție fără secrete

  1. Pierzind, la propriu, ore de munca am invatat eu sa salvez orice fac, fiecare pas, in programele astea minunate de desen …. Pare interesanta grafica Mariei insa pe cind vernisajul IB ?

    • Apai, numai desenele alea le-a facut ea in 10 ani :D. Eu acum 10 ani nici n-aveam ganduri de arta. O sa am niste expozitii de grup, dar pana la solo, cred ca mai am drum de batut :D.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s