De la titluri de ziar am ajuns să mă uit și eu la funeraliile regale live pe internet. Până acum n-am citit decât articole și am fost mai neimplicată. Dar azi m-am implicat și eu în momentul istoric, că așa ceva vezi poate o dată în viață. Sau poate că măcar de două ori în viață, atunci când trăiești într-un regat. Dar nu știu dacă va fi la fel, dacă va fi aceeași intensitate, aceeași tristețe. Pentru ei, pentru danezi, poate că va fi: regina a murit! Trăiască regele! și viața își va urma cursul ca și până acum, cu toate funcționând ca rotițele unui ceas, doar cu un nou ceasornicar. Dar pe mine, după ziua de azi, m-a luat o tristețe neașteptată. Când am văzut capetele regale cu care m-am obișnuit altfel, mai ales pe cele nordice, căci participă la diverse evenimente, de cele mai multe ori fericite, nunți, botezuri, și avem ocazia și noi, ăștialalți, supușii, cum s-ar zice, să vedem noblețe și eleganță la un loc, când mi-am dat seama că puteam fi și noi parte din lumea asta senină, că în loc avem încrâncenare și nepăsare și lipsă de orice noblețe (măcar președintele de acum are altă prestanță), m-a luat așa o tristețe pentru țara românească!

Pe Rege am avut onoarea să-l văd la Bicaz, prin 1997 cred. Nu mai știu. Nu mai știu cum de eram acasă, că eram studentă pe vremea aia. Știu că m-a luat mama dintr-odată, ne-am urcat în mașină și a condus la Bicaz să-l vadă. În fața Primăriei, erau oameni dar mai puțini decât m-aș fi așteptat, adică am putut să-l văd pe Rege trecând prin fața mea. Cu Regina lui. Am fost impresionată, dar atât cât am putut pe la 20 de ani, când nu prea te impresionează multe și nici nu știi prea multe despre viața de dinainte de comunism pe care nici n-ai cunoscut-o. Știu că mama a fost foarte impresionată, foarte fericită, foarte marcată, i-a luat mâna Regelui. Acum pot să-nțeleg de ce. Și ce a înțeles ea de la părinții ei, contemporani cu vremurile cele nobile. Ce matur a trebuit să fie Regele pe la aceeași vârstă de 20! Nicio comparație. Eu aveam grija studiului și a discotecilor, nu a unei țări. Mi-era suficient!

Nici nu știu cum să închei, nici nu știu de ce am scris. Poate ca o consemnare pentru mine, căci acum 20 de ani n-am făcut nicio poză, pe vremea aia evenimentele deosebite se păstrau mai degrabă în memorie, și nu știu, dacă mai trec 20 de ani, mi-oi mai aminti ceva? Că avem memorie scurtă și nu prea ne mai uităm înapoi la istorie.

 

Advertisements

2 thoughts on “

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s