Românesc

romcol Dimineață cu ceață și soare și compartiment aproape gol și cald.
La Academie profesoara ne-a cerut să aducem un print cu un artist preferat. Eu n-am adus încă, că am uitat. Dar cum stateam  în jurul mesei, planificându-ne ziua și alte cele, mă tot uitam la peretele din fața mea și nu mi-am dat seama, până mi-am dat, într-un târziu (că doar suntem atât de obișnuiți cu imaginea dintotdeauna, că n-am realizat că aici nu e obișnuință):

-Hei! Dar aia e Coloana Infinitului! Cui îi place Brâncuși?
-Mie! mi-a răspuns o colegă.
-Da, dar (el) e fantastic! a zis și profesoara.
-Unde se află? (Coloana), a întrebat altă colegă argentiniancă.
-În România! i-am zis.

Nici nu cred că știu prea mulți că e român. Dar toți știu că a lucrat și a trăit în Franța. Au încercat să-i pronunțe numele cât mai aproape de sunetul românesc. Argentinianca m-a întrebat ce prenume are, i-am zis, a dat din cap de parcă știa dar uitase și a pronunțat fără greșeală.

După prânz am avut curs teoretic. Construct/Deconstruct, Situaționalism. Care curs se termină cu steagul românesc și niște explicații, desigur, despre situația de dinainte și de după și reprezentarea stemei ca o poveste comunistă dulce și fantezistă cu un soare uriaș peste uzinele răsărind din câmpii. Și decuparea ei, ștergerea unei fantezii din minți.
Cam bizar să vezi steagul românesc (cu stemă) într-un ambient danez. N-am mai văzut steagul ăla atât de aproape, într-o sală de clasă, de 28 de ani. Mă tot așteptam să-l văd și pe cel roșu cu secera și ciocanul și chiar și pe Ceaușescu zâmbind, și deși logic știam că nu se va întâmpla, parcă tot nu înțelegeam de ce nu. Așa am înțeles că îmi sunt întipărite în minte toate 3 tablourile, ca un grup nedespărțit. Cel puțin în interiorul unei instituții. Nici nu mi-aș fi dat seama de asta altfel.

Mai c-am zis “ptiu, drace!” și instantaneu s-a terminat cursul, cu steagul găurit rămas pe ecran încă niște secunde, ca parcă să-mi atragă atenția că prezentul e doar un steag de sine stătător. Unul singur.
I-am zis profesorului că acum e doar galben acolo, să umple gaura. Doar soarele, fără fabrici și câmpii.
Aa! Ești din România?
Da.
Și a mai vrut să mai știe câte una, alta, am mai stat vreo câteva minute și am plecat spre tren. M-am așezat, în compartiment era rece (se mai întâmplă și aici uneori, de neînțeles) și aud în spatele meu într-o pronunție (românească) impecabilă: “Aici e frig!”
Am aprobat în tăcere, trenul s-a pus în mișcare și-ntr-o buclă de timp am sărit în trenurile facultății de acum 20 de ani. Răcoroase și românești. Ca toată ziua de azi.

Advertisements

3 thoughts on “Românesc

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s