dovleci_pe

N-am treabă cu Hallowen-ul, dar văd că pentru prima dată copiii s-au vorbit să sculpteze în dovleci. Recunosc, când am văzut ditamai bostanii mi-am dorit să fi avut și eu unul, dar mai apoi, când ei au au intrat în casă cu mâinile roșii și reci, mi-am dat seama că n-ar fi fost de mine să stau afară în vânt în ciuda soarelui strălucitor. Mai bine înăuntru, să fac placintă cu mere.

Acum stau toți 3 bostanii în fața casei și rânjesc în întuneric. Îmi place că fiecare dintre ei are amprenta “sculptorului”, adică aș fi ghicit cine pe care l-a făcut. Deși la cum sunt așezați n-aș avea nicio bătaie de cap. Exact, în ordinea lor știută și de la sine înțeleasă.

N-am nici treabă culinară cu dovlecii, nu-mi plac. Totuși, de când am mâncat recent o supă cremă de dovleac într-o pauză, am văzut că nu e chiar atât de rea precum plăcinta, căci gustul nu e chiar atât de puternic și concentrat. Așa că am luat interiorul portocaliu și l-am făcut supă. Și am mai luat și semințele și le-am pus la copt, gustul de mult trecut dar regerminat al duminicilor copilăriei.

Advertisements

2 thoughts on “

  1. Avusesem impresia că ești o fană a supei de dovleac! Și mie mi se pare oarecum chimic gustul dovleacului în plăcintă, dar îmi place copt, simplu.
    Talentați copii ai, te moștenesc!. Sunt expresivi și e clar fiecare demon bostănesc cui aparține! 🙂

    • Mirela, de la dovleac nu-mi plac decat semnitele coapte. Mananc supa doar daca n-am incotro, dar e extrem de rar.
      Cu siguranta copiii, nu stiu cat talent, dar rabdare sigur au avut :))

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s