Don’t stop the music

Berlinul e în spate și n-am chef de nimic. Întoarcerea la obișnuit nu mă inspiră și mai totul mi-e indiferent. Vreau doar să stau în bula mea tot drumul lung înapoi spre casă, cu ropote de ploaie în geamurile mașinii, cu muzică în căștile la urechi, din când în când cu câte-un ochi prin internetul telefonului.

Arunc la întîmplare o privire la noile teme Super Blog pe care le-am ignorat câteva zile, văd că următoarea e despre muzică, citesc detașat, nu-mi pasă, nimic n-o să mă scoată acum din bula moale și călduță și nici n-o să mă apuc să scriu de cum ajung acasă, oricum nici n-o să termin înainte de termenul de expirare cum nici măcar n-am inspirație. Mă las în voia muzicii și mă uit la luminile care trec pe lângă noi pe autostradă.

Acasă încep să despachetez câte ceva, scot un iaurt dintr-o pungă pe care scrie: Don’t stop the music, l-am înfășurat la întâmplare într-o pungă de shopping, nici n-am observat ce scria pe ea, o arunc lângă celelalte pungi și desfac iaurtul ca să-l mănânc, să-mi revin după atâta drum.

dsc_3349_pe

 

Îmi revine în minte proba 5, “Edifier, sunetul din viața ta”, și între 2 lingurițe de iaurt îmi spun că aici se oprește muzica, ce ironie, nu mai aud nicio melodie care să mă facă să vreau să mai scriu. Sunt într-o dulce moleșeală și abia aștept să dorm. Navighez nițel pe Instagram, văd o caricatură în New Yorker Cartoons și mă amuz copios.

Screenshot_20171011-192440.png

Am și eu bucăți muzicale care-mi amintesc de anumite exerciții Pilates și altele de Zumba dar trec mai departe, nu e oricum suficient de interesant să scriu despre asta într-o probă legată de muzică. Ar trebui să fie ceva despre inimi rupte în bucăți și mult patos, sau despre inspirații de viață și multă pasiune, nu despre picioare și mâini aruncate pe sus, la dreapta și la stânga. Nu e nicio eleganță în asta, evident. Nici de menționat, nici de rememorat, căci pe atunci eram un elefant pe jumătate dezumflat și deprimat, ca după o primă naștere. Da, dar ce ți-a redat încetul cu început pofta de viață? Ce te-a adus la dimensiunile de dinainte? Hâh? se amestecă o voce peste iaurtul meu. Ce? Muzica, cum ce? Vrei să zici cântecelul ăla pe care i-l cântam fii-mei să adoarmă când ea scotea sunete ca din gură de șarpe, cu elefanți ce se leagănă pe liane și adorm printre banane? Da, și ăla, că tot muzică e, nu? Și cum te-ai transformat din elefant la loc în femeie? Hm… cu zumba și dans? Voilà! Adică ai țopăit pe muzică până când kilogramele ți-au scăzut și pofta de viață ți-a crescut! Așa-i? Cam așa. Vocea tace și eu mă gândesc la mine cea de acum mai mult de un deceniu, când viața mi-a fost dată peste cap de vreo 3 kg împachetate în textil roz. Mamă la prima experiență, când ți se pare că nimic nu va mai fi niciodată la fel. Mai ales tu. Și-ți vrei un nou design, sau măcar vechiul, căci în oglindă ești neîncăpătoare și cam albastră. Și copilul urla (nimeni, în istoria maternității, n-a mai avut un copil atât de zgomotos ca al tău, de asta ești sigură) și pe vremea aia n-aveai boxe Edifier, ar fi fost soluția Tri-amp cu trei căi să-l acopere pe micul monstru. Așa, ajungeai doar să faci playback cu el, urlând și tu înăuntrul tău ca într-o peșteră fără multiple intrări (optic, coaxial, RCA si AUX), căci n-aveai nici măcar conectivitate 4.0 BlueTooth cu tatăl care era la serviciu. Mai că ți-ai fi dorit o deficiență de auz, dar îți reveneai repede și spuneai Doamne-ferește, că sunt atâția copii pe lumea asta care au descoperit puterea sunetului doar prin implanturi cohleare dintr-o donație Edifier. Mai ridicai ochii la lună când făceai nopțile ronduri prin casă dorindu-ți măcar să reglezi volumul colicilor ca dintr-o boxă roșie și frumoasă cu același nume auriu.

e25HD_shop_red_2c8ea113-ca27-4cad-9879-f47c3e185f42

Și când ziua, ca prin minune, mai adormea și copilul istovit de cât te obosise pe tine, dădeai drumul la muzică și începeai să dansezi de parcă nimeni nu te-ar fi văzut (și chiar nici nu te vedea, pentru că n-aveai boxele astea moderne care să-ți dea impresia că și cântărețul e cu tine în aceeași cameră, cu o voce puternică de 136 W) și asta era terapia ta.

R2730db_ce1d34a0-8d9e-47b9-bf0c-8917addf7159

Ți-ai fi dorit să învârți butoanele de volum la maxim, manual, că n-aveai o telecomandă wireless nici măcar să ajustezi bass-ul, și nici boxe din lemn MDF ca să reduci rezonanța acustică, cum are contemporanul Edifier R2730DB, dar cum asta ar fi trezit păpușa roz numaidecât, te limitai la a păstra o limită de decență muzicală. Și nici nu mai conta că faci mișcări de zumba sau pilates pe care le știai de acum pe de rost, sau că te mișcai pur și simplu, că-n muzică nici nu trebuie să fie reguli și limitări. Dezinhibiție, bună dispoziție!

r2730db-1_1ea638cd-2a0f-48a7-9591-4642ebe889e6 (1)

Îmi termin iaurtul, casc lung și m-aș duce să dorm, dar nu dorm nici măcar copiii încă (da, am repetat operațiunea asta încă de două ori și tot gimnastica cu muzică m-a adus la normalitate), mai sunt vreo trei ceasuri până la miezul nopții și mă apuc să scriu, cuvintele curg ca o muzică la radio pe timp de noapte și-mi trece prin minte că proba asta nici nu trebuia să se întâmple pentru că n-aveam nimic de spus în bula mea pe care o cheie sol a deschis-o totuși pe nesimțite.

Scris ca prin somn pentru Super Blog 2017 (că era să uit). Ohh, acum pot să dorm!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s