Telegrafic în imagini

Pantofi roșii din ceramică. De cum i-am văzut (și i-am văzut din prima) într-o galerie, mi s-au lipit de suflet precum Cenușăresei de smoală. Sunt ai artistei daneze Rose Eken  și tot ce face ea îmi place nespus.

dsc_4109_pe

Un pescăruș în drumul meu spre clădirea din capătul orizontului, la mare. E o bibliotecă- centru de studii- loc de joacă unde mi-am petrecut dimineața util, după cum se vede.

dsc_4208_pe  dsc_4160_pe

Mi-am făcut și o poză în lustră, că așa mult mi-a plăcut când am descoperit într-un târziu (că mă uitam spre caietul meu de pe masă în loc să mă uit pe tavan)  toate globurile aurii care conțineau tot felul de oameni. Nu puteam să trec cu vederea globul care mă conținea pe mine.

dsc_4168_pe

O supă la prânz cu colegul meu de supă în noul restaurant japonez descoperit săptămâna asta, cu bucătar chinez și chelneriță vietnameză. Așa de bucuroasă a fost să ne vadă 3 zile la rând, că ne-a dat o porție și mai mare. E cea mai bună supă din toate cele încercate în ăștia 2 ani jumate dar chiar și așa, n-am reușit să o termin de multă ce era. Avea și salată in ea, ceea ce m-a amuzat amintindu-mi de fii-mea mijlocie care acum vreo 2-3 ani, în vacanță în România, îi spunea bunicii că vrea supă cu salată în ea, adică borș de lobodă. Așadar supa ei nu era o plăsmuire.

dsc_4213_pe

N-am mai văzut soarele de vreo 4 zile, dar cine stă să numere? Cerul stă gri și umed și claustrofobic peste noi de parcă am fi într-un sac de plastic. Prin transparența lui groasă și neclară se arată limpede ca niște bumbi antidepresivi primele semne că soarele nu e chiar departe de strada noastră.

dsc_4219_pe   dsc_4217_pe

 

Advertisements

2 thoughts on “Telegrafic în imagini

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s