Când trenul întârzie

fjord1_pe

Când mă uit acum la cerul gri albicios nici n-aș zice că acum două ore mă uitam la răsăritul ăsta. Și că acum 3 ore eram în drum spre gară, spre trenul meu obișnuit. Și totuși, iată-mă acasă, cu o ciocolată caldă și abia aștept să îmi iau cartea de acasă (nu cea de tren) și să mă plimb iar prin alte lumi cu oameni fictivi. Sau nu. Dar cel puțin nu atât de reali încât să simt că mă sufoc printre ei și fără să fiu nevoită să ajung cu cu trenul în lumea lor. De când mă pendulez încolo și încoace cu trenul, la Academie și înapoi, îmi dau seama că sunt o sălbatică. Sau devin una. Nu-mi mai găsesc locul printre oameni care își mănâncă salatele și hamburgerii și pachetele cu mâncare dezvelite de hârtia aluminată și tot compartimentul cel lung miroase a cantină. Printre cei care dau vânturi, că sunt și din ăia. Printre cei care își scot pantofii din picioare. Mai rar, dar sunt și din ăia. Oamenii îs peste tot la fel, și când ești silit să fii cu ei la un loc, îi vezi. Altfel, pe stradă, îi ignori cu desăvîrșire dacă nu ți se așază în cale.

Trenul meu avea  o întârziere de vreo 35 de minute. Aș fi putut să-l iau pe cel ce-ar fi sosit peste un sfert de oră, dacă aș fi avut chef să aștept în gară și nu în ger afară, dar ăla e mai aglomerat că merge mai departe și lumea deja se aduna și se multiplica. Am tabieturile mele feroviare, adunate după experiențe și nu suport să-mi fie date peste cap. Vreau spațiul meu și asta e diferența între studiile de acum și cele de cu 20 de ani în urmă. Chiar așa. Anul ăsta sunt 2 decenii de când am terminat facultatea bucureșteană. Oh! Atunci cumva treceam mai ușor peste lipsa de spațiu al meu. Sau poate de atunci mi se trage, când ani de zile împarți o cameră minusculă de cămin cu mult prea mulți, nu mai ești dispus să-ți împarți spațiul personal cu nimeni.

Așa că am făcut cale întoarsă spre casă, alți 2 km în pas vioi, cu abur pe nas la propriu și la figurat ca o locomotivă fără tren întârziat, mi-am făcut și porția de mișcare necesară și cu bonus peste doza zilnică recomandată. O oră în plus și un ocol pe la o mare strălucitoare, ca să-mi regăsesc echilibrul printre pescăruși încă leneși și ciori cicălitoare.

Advertisements

One thought on “Când trenul întârzie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s