Tot plouă purpuriu

purpleregn_pe

N-am nici pască, nici  cozonac, nici ouă roșii, nici miel. N-am nimic. O să înroșesc niște ouă mâine, în loc să mă prăbușesc pe o canapea după o altă zi întreagă de șlefuit sculpturile alea în bronz.

Iepuroiul de Paști a fost prin grădină alaltăieri. L-am zărit când am deschis ușa să plec spre tren, l-am văzut țopăind prin parcul de peste drum. Mare și brun. Ciufulit și plouat. M-am luptat cu ploaia în fiecare zi. Vânt, rafale, lapoviță, vreme de stat în casă. Dar când nu stai, auzi în minte Purple Rain. E bună și ploaia, dacă te inspiră. Se vede mai sus că m-a inspirat.

Am așteptat primăvara asta care n-a mai venit. Am așteptat să înflorească copăceii care n-au mai înflorit. Poate au înflorit o secundă, când eu m-am uitat în altă parte și vântul ăsta nebun le-a dezbrăcat floarea și a zburat-o cu ninsoarea.

L-am reîntâlnit pe Adam la tren. Am un prieten nou, sau cum se pot numi cunoștințele din gară? Am vorbit despre dream catchers. Sunt vreo două în cafeneaua supei mele. Aș vrea un idea catcher. Că ideile vin mai greu și dispar pe negândite. Greu se lasă prinse și transformate. Vin atunci când încetezi să le mai cauți.

Am visat un câmp verde cu maci roșiatici și fini. Prea mare și prea mulți să fie prinși într-o plasă de vise.

Nu mi-am mai mâncat supa zilnică singură. Marianne, Mia și Leif au vrut și ei să vadă ce supe îs alea de le laud atâta. Era vreme de supă. Săptămâna asta a fost o vreme acută de supă. Mia avea o invitație la un ceai și-și căuta o pălărie cu boruri largi.

Mi-am luat o cămașă albastră. E frumoasă și mi-am dorit una de fel de când am văzut odată într-o revistă. Am găsit-o atunci când am încetat s-o mai caut.

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s