Ziua bună nu se cunoaște de dimineață

Dimineață mohorâtă. Copii somnoroși. Una din fete se plânge că o doare burta. E drept că a zis asta și aseară, și cred că din cauza asta n-a avut chef să meargă la școală, știind că are ora de înot și că profesorilor nu le pasă că poate tu n-ai tocmai o zi bună, ca oricare dintre noi, și n-ai chiar chef să te arunci în apa rece cu miros de clor. Așa că a stat acasă, prilej de discuție neașteptată între părinți, care să rămână acasă cu ea. De obicei eu sunt aia, dar de data asta chiar am vrut să mă duc la Academie. Că aveam să-mi fac cealaltă mână în silicon, și că aveam chef de ieșit în lume, în ciuda ploii de la orizont și a celor 2 km de mers până la tren. Am ieșit învingătoare așa că m-am pregătit de plecare.

Deja la destinație începusem să am îndoieli. Adică nu puteam rămâne azi acasă, cu un ceai fierbinte, în loc să bîntui străzile în vemea asta gri și umedă? O ciocolată fierbinte cu caramel de la Starbucks mi-a mai alungat îndoiala. Mi-a încălzit mâinile fără mănuși. Era mai rece afară decât ieri.

La Academie mi-am făcut cu profesorul forma mâinii în silicon. Am topit ceara neagră. Am dat drumul la hota care să dizolve mirosul de ceară topită și am înghețat de la răcoarea-i răspândită. Forma n-a ieșit bine din prima. Din graba profesorului. Altă turnare, altă așteptare cu siliconul verde fosforescent pe mână, altă ceară topită, altă zgribulire. Colegii erau la cald, separați de miros și de răcoarea hotei ca un burlan industrial. În sfârșit! M-am lipit de calorifer și mi-am zis că la pauza de prânz plec acasă, n-aveam niciun chef de cursul de teorie care de obicei mă plictisește și fac mâzgăleli cu tuș în caiet. O colegă m-a întrebat dacă merg să-mi cumpăr supa. E o cafenea ecologică vegană chiar lângă noi, cu un patron argentinian, de acolo îmi iau zilnic supa home made de prânz. E bună și cremoasă și nu știu niciodată din ce legumă e azi. I-am răspuns că azi o să plec direct acasă. Ea îmi zice că azi are chef de supă. O singură dată am dus-o și pe ea la cafenea. De obicei colegii mei își mănâncă pachetul de acasă. Ei nu-s așa de dependenți de supă caldă ca mine. Că-s vikingi.

Păi dacă ea are chef de supă, atunci hai la supă! De câte ori am companie? Niciodată. Ploua torențial, vreme bună de ascuns într-o cafenea cu supă caldă. Patronul deja mă cunoaște, logic. Într-un colț era o fată. Pe care am mai vazut-o o singură dată, înainte de Paște. Când a trebuit să-mi mănânc supa în cafenea, de una singură, că nu mai aveau cutii pentru luat supa la pachet. Altfel o iau și mă alătur colegilor cu pachețele de acasă. Fata aia mi-a atras atenția data trecută, pentru că nu părea daneză, era o prezență plăcută și îmi zâmbea uneori, ceea ce nu e neobișnuit aici, mai ales când în întreaga cafenea se întâmplă să fie vreo 4 oameni. Uneori vin puhoi, atunci m-am bucurat de liniște și de muzică argentiniană în surdină. Iar mi-a zîmbit, de parcă și-a amintit că ne-am întâlnit. I-am zâmbit înapoi. Am întrebat-o dacă e daneză, în timp ce-mi turnam supa portocalie de dovlecei în castronul pătrat de sticlă. Mi-a răspuns că e daneză, dar născută în Chile. Adoptată. Așa mă gândeam și eu, o frumusețe sud-americană. Mi-am pus crutoane. Am intrat în vorbă. O cheamă Natalia și e psiholog. N-a mai fost în cafenea decât de 2 ori, și a stat în același colț. Atunci când am văzut-o prima dată și acum.

caiet2_pe

Înapoi la școală prin ploaie. Colega își împarte umbrela cu mine. La cursul de teorie fac mâzgăleli cu tuș în caiet. Mă gândesc să plec la pauză. O colegă mă ia la vorbă. E bine, râdem, trece și pauza. Ora următoare e chiar interesantă. Nu-mi mai pare rău că n-am plecat și nu mai mâzgălesc în caiet. Ne uităm la lucrări de artă din resturi și mă gândesc că în garajul meu am materie primă din belșug, imaginație să am!

Terminăm, mă grăbesc zgribulită spre tren, măcar a stat ploaia și cerul e auriu într-un colț.

tog_pe

 

 

 

 

5 thoughts on “Ziua bună nu se cunoaște de dimineață

  1. Îmi place povestea ta, dragă Irina, cu ziua mohorâtă, cu portretul frumoasei argentinience, cu mâna turnată din silicon și supa portocalie și caldă, de dovleac…Totul e descris plastic, vezi culorile și simți miresmele, citind…Da, e o poveste așa cum știi tu să scrii. Să ai o zi senină azi!

    • Multumesc, Mirela! Azi chiar e o zi senina! Asa sa va fie si voua, desi uite, si zilele mohorate pot iesi frumoase pana la urma🙂

  2. Ce tranzitie excelenta intre ziua mohorata dureri de burta si supa calda, fie vorba intre noi, numai buna pentru burta. Mi-a placut, mi-a placut enorm. Daca modelezi/lucrezi asa cum scrii, pai chiar ai imaginatie. Spor la treaba. Sa ne pui pozeee.

    • Ma bucur ca ti-a placut, Zina! Mi-a mai zis o prietena ca i-a placut foarte mult. Pe mine ma mira, ca am scris telegrafic, ca sa tin minte ca nu stii niciodata ce (lucruri bune) iti aduce o zi, chiar daca nu te astepti, si ca placerea sta in lucrurile marunte (asta stiam). Multumesc. Mda, o sa pun poze cand o sa mai fie ceva interesant gata🙂.

  3. Pingback: Sâmbătă | Silving

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s