După 25 de ani

scbPrin clasa a VIII-a mi-amintesc că scrisesem un rezumat la cartea lui Alexandre Dumas,” După 20 de ani”.Mai știu cum mi se părea așa un număr abstract și enorm…Poate că 25,adică un sfert de secol (?? pfui,chiar mai impresionant decât două decenii) mi s-ar fi părut deja fantastic.Și totuși,fantastic,au trecut 25 de ani de la momentul celor 20 din roman.Ne-am adunat și noi de vreo 5 ori mai mulți decât mușchetarii și locul cardinalilor și reginelor a fost luat de profesori.După 25 de ani ne-am regăsit într-o buclă a timpului,oameni mari și totuși aceeași copii,la fel de gălăgioși în clasă,la fel de veseli,de apropiați de parcă nu trecuse peste noi decât cel mult o vacanță de vară.

Suficienți cât să umplem o clasă,ne-am așezat în bănci doi câte doi și ne-am spus” lecția”,cu mai multă sau mai puțină emoție,fără note la final,doar cu aplauze și zâmbete.Se pare că toată lumea a fost pregătită sau poate că s-a luat în calcul spontaneitatea de data asta,așa,ca o compunere liberă.Cum v-ați petrecut vacanța cea de 25 de ani? a fost subiectul primei zile de școală.Pe atunci se povestea cum era la țară și eu îi invidiam pe toți,că ramâneam în oraș,n-aveam acel loc miraculos unde dispăreau mai toți colegii.Și acum am povestit unii cum e la (altă) țară,de data asta am și eu una de unde să mă întorc,chiar dacă e prin Scandinavia…

Spre noapte,noi ne-am distrat și am dansat,cei lipsă probabil au sughițat,că i-am răsfoit și pe ei prin catalogul minții până ne-am îmbătat.La figurat,că nici măcar vinul nu e atât de amețitor precum euforia.Adică bucuria aia sinceră care încălzește sufletele mai ceva ca soarele unei zile toride de august.

Nu despre asta e vorba în viața asta? Despre oameni dragi?

Am prins esența zilei în capsule fotografii și am întors clepsidra până la întâlnirea urmatoare.

 

8 thoughts on “După 25 de ani

  1. Bine ai revenit ! Mă bucur pentru tine că a fost atât de plăcută revederea după 25 de ani cu colegii de școală. Noi nu am izbutit…😦

  2. Exact 20 de ani au trecat de cand am terminat si eu scoala generala, am uitat complet. Mai toti profii mei nu mai sunt in viata sau sunt la pensie, cu colegii nu m/am mai vazut desi cativa i-am gasit pe fb, ma intreb cum ar fi o revedere, probabil tot asa, cuminte ca a voastra🙂 Distractie placuta in continuare si vacanta frumoasa.

    • Uf,noi am facut 20 de la liceu anul trecut.Profii si ai nostri sunt la pensie,colegi au venit acum la scoala cat sa umple o clasa (din toata promotia),desi la liceu au fost mai multi,insa sunt minunate intalnirile astea.Eu am organizat-o pe asta,de la distanta,detaliile la fata locului,incearca,merita🙂
      Cuminte a fost ziua,seara ne-am incins la dans😀
      Multumesc Kadia,vacanta e deja gata,suntem acasa,a inceput scoala…

    • Incepe pe 10-11 august,dupa cum pica lunea.Nu stiu ce sa povestesc,in afara ca merg si eu la scoala,la Academia de Arta😀 Acu pe bune,daca vrei,poate vorbim pe fb sau pe undeva despre scoala,daca ma intrebi🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s