În loc

l1.jpgDupă 3 zile de curățenie generală,am obosit.Nu că n-ar mai fi de făcut.Dar sunt foarte mulțumită de ce am reușit.Am luat toate dulapurile la rând,am scos din ele grămezi de lucruri nefolosite,haine nepurtate sau demodate,pantofi uzați,reviste adunate,tot felul de lucruri colecționate în ani de zile doar pentru că nu m-am îndurat să le arunc,pentru că le-oi purta vreodată,pentru că-mi vor folosi nici nu știi când.Dacă mi-am zis asta timp de ani de zile și ele tot acolo au rămas,neatinse,înseamnă că la fel ar fi rămas.Pentru că de fapt,nici nu-mi aminteam de existența multora,nici nu mai știam că le am.Ocupau doar spațiu inutil și adunau praf.

Acum dulapurile casei respiră în voie,nu mai e îngrămădeală,nu se mai gârbovesc rafturile.Le deschid de câteva ori pe zi cum aș deschide ferestre să mă încarce de energie.Doar să mă uit în ele și să torc câteva secunde,ca o pisică mulțumită.

Nici nu-ți dai seama cât de mult te copleșeșc lucrurile adunate până nu le vezi plecate.Dacă ar putea,casa ar zbura,ca un balon de aer din care arunci saci cu nisip doar ca să se înalțe.

Mi-am promis că nu voi mai cumpăra în stânga și în dreapta,doar pentru că mi-a plăcut ceva la primă vedere,doar pentru că n-am putut rezista impulsului,doar pentru că e un chilipir.O sa-mi imaginez că dulapurile au ferestre.Transparente.

Și pentru că merit,azi o să profit de soare și de cele 20 de grade și o să citesc în parfumul de liliac alb din grădină.În fiecare primăvară,pe vremea liliacului,îmi zic că atât timp cât el e înflorit-mult prea puțin!- lumea ar trebui să stea în loc.Într-un singur loc.Sub un liliac.Să nu piardă nicio secundă de parfum și de splendoare.

Azi o să stau în loc.

7 thoughts on “În loc

  1. Bravo tie….ca si tine si eu strangeam lucruri “lasa ca poate-mi trebuie vreodata”.Dar a venit vremea cand nu mai aveam loc si am inceput marea debarasare…taaaare bine e acum 😆

  2. Pingback: Atelier | Silving

  3. Eu as vrea sa nu se mai arunce lucruri din casa decat daca chiar nu mai poate fi folosit, reparat, nu am mai da bani pe altele noi si nici nu am mai face gunoaie, economiile stranse sa le folosesc pe calatorii.

    • Si totusi exista si lucruri inutile,pe care le tii de ani si ani de zile si stii ca nu le vei mai folosi.Le poti da la second hand daca-s haine,le poti sorta cand le arunci,reviste vechi,etc.dar nici sa le tii degeaba.Si nu-i nevoie sa cumperi altele,adica nu-i nevoie sa umpli spatiul gol.Zic.Nu?🙂

  4. Pingback: Dacă aș fi fost… | Silving

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s