Șotronul unei zile

toonvectors-11479-460

-Hai să te îmbrac odată! Strigi după cel mic,care  sare de pe o canapea pe alta ca un arc dublu funcțional.Chicotește ca un Piticot amuzat să miște pionul ba înainte,ba înapoi și se aruncă pe mașina din plastic verde, precis ca o broască ochind nufărul de pe malul lacului. El are chef să se joace de-a prinsa dar tu, epuizată deja de alergat stânga-dreapta și amețită să-l urmarești cu privirea,te așezi o secundă pe cel mai apropiat obiect din raza vizuală,care se întâmplă să fie o margine tare de calorifer.Te doare și te gândești cu obidă că jocul ăsta de-a mama și de-a tata nu-i deloc așa ușor precum părea odată,când păpușile se lăsau îmbrăcate și dezbrăcate pe rând,tăcute,palide și zâmbitoare orice le-ai fi făcut.Chiar să le fi rupt și un braț din prea multă încăpățânare de a înfige o mânecă mult prea îngustă. Ți-a rămas însă teama de a îmbrăca ființe așa mici și reale cu forța,așa că le aștepți să coopereze. Așteptare simțită fizic,cu fiecare fir de păr negru care se depigmentează pe minut ce trece,direct proporțional.Când în sfârșit ai un moment scurt de singurătate cu oglinda,îți reamintești să-ți cumperi vopsea de păr,că nu mai merge cu acrilice pestrițe cam de când ți-ai colorat părul cu vreo trei decenii în urmă,mai apoi căpătându-ți renumele răsunător de Oana Lighioana.

Tatăl din ecuația jocului e și el ocupat cu păpușile lui,care la prima oră a încă neghicitei dimineți chiar sunt așa: unde le pui,acolo stau.De porțelan în forfota începutului de zi. N-ar spune nici măcar mama,oricât ți-ai trece degetele pe spatele lor.Dar le auzi sforăind încet,imperceptibil,ca un mama cu bateria pe terminate.

-Este ora 7! Strigi la ei,hai că trece timpul și tot în pijamale sunteti! Este ora 7, omul negru n-a venit!  îngână și completează un glăscior anemic de ecou tot mai îndepărtat, cât o amintire tot mai vagă, pierdut într-un tunel lung spre copilărie.Ceasul se bate în cu limbile în piept ca pentru a confirma ora și ticăie mai abitir,mai grăbit.Ceasurile se grăbesc și ele când noi ne grăbim,alarmate de bătăile noastre mai rapide de inimă.Uneori chiar o iau la goană prin zi.Uite acum de exemplu,când s-a făcut 7.19?

-Este ora 8! Omul negru a venit! La birou.În haina de un gri închis,deschide ușa punctual. I se ghicește dispoziția după mimica feței și gândurile după gesturi.Fără o vorbă.Șeful mim e descoperit în fiecare dimineață de priviri agere care lucrează în echipă.Să afle cuvântul magic al zilei.Să știe dacă pot respira sau dacă ar fi mai bine să aștepte cu respiratul ăsta care e o mare pierdere de timp.Când se mai muncește,dacă se respiră o dată pe secundă? Se respiră atunci când omul negru pleacă cu treburi în afară spațiului de muncă. Și nu știi când te paște metaforica spânzurătoare dacă ai scos un cuvânt greșit,așa că mai bine taci și faci în liniște.Și mai speri că nu se țese o urzeală pe la spatele tău,nu prea ai încredere în vreo două personaje feminine care complotează de când ți-ai ocupat locul pe scaun și pari să te uiți preocupată prin teancul de dosare,trăgând cu coada-ochiului la ele.

-Este ora 13! Omul negru… Lasă omul negru.Nu e el.E gaura neagră.A stomacului.În jocurile foamei devoratoare scoate sunete disperate și schingiuite. Îți dai seama că ți-ai uitat pachetul acasă pe raftul frigiderului și cauți o soluție salvatoare…

-Surpriză! Un tortuleț ți-apare în fața ochilor și-ți zici că fata morgana nu apare doar în deșert,ce minciună! Apare chiar și în biroul tău,ba mai are și chipul uneia dintre colegele urzitoare.Afli cu stupoare că acesta era compotul complotul,că de foame ți se încurcă limba în gură.Te învârți orbită de durere  gastrică și de emoție în cerc, de la un coleg la altul care te pupă fiecare pe amândoi obrajii și bat împreună din palme cântând : Baba-baba Oarba,Unde-ți este roaba... Iar ai vedenii. Oana,Oana,ăsta-ți este tortul…de ziua ta, laaa muuulți aaani! Ziua ta este în weekend,dar uite,ei știu și s-au jucat de-a telefonul fără fir cu tine,iar tu,cu urechile cuprinse de panică, le-ai perceput șoaptele  drept urzeli. 9 pietre una peste alta parcă îți cad de pe suflet împrăștiate de o minge aruncată energic chiar de către șeful mim,care vine și el să te felicite scurt. Mănânci o felie groasă cât trei degete de tort și le mulțumești cu ochi umezi.

Seara,puțin după ora miezului nopții negre,când casa respiră liniștit și luna de aur a venit  și s-a cocoțat la locul ei pe coșul de fum,luminând printre perdele chipurile liniștite ale păpușilor mici și mari,adormite, îți mișună gânduri prin cap precum gândaci de argint.Sunt multe și ai impresia că le auzi foșnind,și parcă unele se pierd prin pat,și altele cad pe parchet și tropăie acolo,ca niște omuleți minusculi cu lămpi uriașe. Un gândac-gând luminează între aripile capsulă portretul unei fetițe bălaie. Când s-au schimbat jocurile copilăriei cu jocurile vieții de adult? Când s-a schimbat fetița în femeie? Tot atunci când orologiile s-au grăbit ca nebunele într-o întrecere unele cu altele.Și-ți zici că oamenii au acum de toate,dar n-au o școală de luptă contra timpului.Și neștiind cum să-l înfrunte, se amăgesc jucându-se doar de-a v-ați ascunselea.

Timpul toarce și gândacii- gânduri argintii cad răpuși de somn prin colțurile minții. Obosită de joaca zilei adormi și tu,gata să o iei de la capăt peste câteva ore.

-Este ora 6! Omul cu laptele a venit !?

uz0 

Cu siguranta a venit omul cu proba 11 a Superblogului 2013.

21 thoughts on “Șotronul unei zile

  1. Dacă ar curge lapte din cer, Silving…ei asta da, urzeală!😉 Și dacă copilul ar prinde singur bondari și i-ar lega cu o ață, cum se făcea pe vremea mea; chiar, uitasem de jocul ăsta al copilăriei. Rândurile tale au scos amintirea la iveală, vezi? Vezi ce faci?

  2. Păi, la așa urzeli mușc și eu…mai ales din felia de tort, oare să fie fără calorii?! ”Timpul toarce și gândacii- gânduri argintii cad răpuși de somn prin colțurile minții.” Ce-mi place fraza asta, chiar o voi ține undeva, în amintire. Ai scris frumos, chiar frumos.
    Weekend cu relaxare îți doresc, Silving dragă!🙂

    • Multumesc Mirela🙂 Tort fara calorii,unde ai vazut?😉
      Da,ma straduiesc sa nu-mi pierd umorul printre reclame :))

      Uf,deja e weekend? Ce ziceam,lupta contra timpului…iar am pierdut. Multumesc🙂

  3. Brava Irino! O felie de viata cotidiana in care multe/multi ne regasim alergatura, asteptarile, sperantele, indoielile, frustrarile si alte cele cu sau fara importanta ! Si toate se intimpla pentru ca viata e ca un tron pe care stam cu drept deplin cistigat.
    Mi-a palcut ‘incilceala’ de real cu ireal, de cuvint cu necuvint.

    • Mala, tu ar trebui sa-mi jurizezi toate probele :)) Bine c-a iesit ceva,intrasem in panica,ca nu venea nicio idee.Incep sa vina din ce in ce mai greu ideile astea.Multumesc🙂

  4. Eu cand aud ca limbile arata ora 7, trag plapuma mai mult peste mine si mai stau macar 20 de min sa lenevesc.
    Dar la o felie de tort m-as ridica din pat, sa stii.

  5. zilele lui, zilele tale, zilele noastre… descrise atat de frumos, ca intr o carte de povesti cu imagini un pic stangace, ca de copil, dar cu idei clare si precise. nu stiu cum si de ce dar randurile astea chiar mi au amintit de o carte din copilarie. si de copilarie clar. dar m am vazut perfect si pe mine, cea de azi, incercand sa prind jucaria cu arcuri ce trebuie prinsa si imbracata si dragalita si convinsa si plimbata pana la gradinita si spalata si culcata… si iar dorinta aia ca vreau sa fiu copil🙂. frumos, foarte frumos.

    • Multumesc Vavaly,eram asa sigura ca n-o sa scot nimic,ceva am reusit in the end.Incep sa ma pierd pe drum,eram mai prompta cu temele,acum am dat-o pe citit si mai mult si inspiratia nici ea nu mai e chiar asa in forma..
      Asa-i ca-s dragute jucarioarele astea cu arcuri ?🙂

      • ele sunt cele mai de pret . zambetul si energia lor sunt tot ce conteaza pe lumea asta. restul …vanare de vant. noroc ca ii avem, sa ne aduca cu picioarele pe pamant de cateva ori pe zi🙂
        si eu cred ca am obosit de atatea probe. plus altele in care m am bagat. nici motivatia parca nu vine cu merele de aur sa ne imbie…

      • de cand i am povestit lui Dante al meu comparatia ta despre copii, ca sunt ca niste jucarii saritoare cu arcuri,si-a gasit distractie noua :)). sare si fuge cu si mai mult elan si spune tuturor ca el e o jucarie🙂

  6. La mine lucrurile sunt mult, muuuuult mai simple: nu ma mai vopsesc, am zis ca dupa vreo 10 ani de roscat, sa-i mai dau si parului meu o pauza; copiii au zburat deja din cuib, deci… ; nu mai am sefi; sunt la dieta. Da, viata-i frumoasa, stiu!🙂

  7. Pingback: competitie anuala de blogging | Proba 11. Jocurile copilariei versus jocurile vietii de adult

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s