După soare

12 Grade și soare.Atunci când ți se dă cu porția,tai din el câte o feliuță și o mesteci încet, ca să-ți patrundă în toate oasele ascunse sub puloverul de lână. E prima zi de octombrie scandinav. Îmi spun că o bucată de-o oră pot rupe din pâinea timpului s-o întind afară în grădină,pe bancă,cu o carte mult iubită a copilăriei, “Habarnam în Orașul Soarelui”, ediție nouă abia luată în vacanța de vară. Îmi spun și trec la faptă.Îmi aranjez perna pe băncuță,ochelarii de soare pe nas,semnul de carte, inspir adînc… Ah,ce bine e și liniște!

O ceată de ciori ivite din bradul impunător al vecinului se ceartă ca la piață.În graba mare se mai adună niște gură-cască și întăresc și ele gâlceava.Vreo douăzeci de ciori tăciunii se învârt deasupra capului meu într-un vacarm de nedescris. N-ați fi putut fi mierle? Mă uit înciudată la ele și le mă rog să se potolească în timp ce-mi fac de lucru cu cartea.Întorc pagina citită de vreo trei ori,în sfărșit! Certărețele au disparut înghițite de albastru. Mă întind pe bancă, respir adânc… Ah, ce bine  e și liniște !

Ușa se trântește. Curentul, îmi zic,cu ochii în carte. Mama! Cei trei mici locatari ai casei sunt acasă.Fetele se ceartă aprig.Nici nu mai contează motivul- pueril pentru mine, prea important pentru dimensiunea lumii lor. Plânsete,urlete… Ce s-a întâmplat cu buna ziua? După vreun sfert de oră de explicații fără nicio schimbare vizibilă,le declar că eu le las și mă duc afară.Ele să se lămurească într-un sfârșit,eu să nu-mi mai explodeze capul.

Posteriorul abia-mi atinge scândurile băncii, ah, ce liniște și bine e! Inspir adînc… un tractor se împinge cu spatele pe aleea îngustă a vecinului.Care e despărțită de colțul meu de aparentă liniște doar de un gard viu.Îmi imaginez că se oprește și gata…dar motorul duduie în continuare.Îmi pare că descarcă lemne,și stau ca pironită de bancă,în miros de benzină și  mă uit cu disperare cum soarele coboară încet dar sigur după acoperiș. Caut din ochi o scară imaginară,pe care să mă urc să-l prind de o gleznă,de o rază,de ceva, să mai stea.

M-aș urca într-o mașină și aș pleca.O mașină magică,să mă ducă cu toată viteza după soare, să-l prindem din urmă și să-mi tai din el felia de azi. Numai de mi-ar da și mie un vrajitor o baghetă magică,precum lui Habarnam! N-am făcut 3 fapte bune… Ba da! N-am dat cu piatra după ciori, am încercat să-mi împac fetele,nu l-am  amenințat pe tractorist cu pumnul. Unde e vrăjitorul cu iminei roșii?

hb 001.jpg

Mă uit aiurea după o închipuire ,închid o clipă ochii obosiți de privit după soare și…mă trezesc în mână c-o baghetă. O nuielușă mică,de culoare cărămizie,o recunosc imediat.N-am timp s-o testez pe înghețată pe băț,soarele se duce cât nu mai vezi cu ochii,și am încredere că ea e. Agit bagheta magică și cer direct : Vreau să am o mașină mai tare decât automobilul lui Șurubel și Piuliță!

O  mașină, elegantă ,gri-argintie (bagheta nu e magică degeaba,știe cât îmi place griul ) se oprește silențioasă pe aleea din fața casei. Cu ecoul motorului de tractor încă răsunându-mi în urechi, n-am auzit nimic,decât o dulce melodie. Îmi pare că la soare tot m-am mai putut uita, dar la ea ba.E frumoasă de-mi ia ochii ,iar lumina blândă și aurie a apusului îi dă așa o strălucire aparte.  Mă uit la ea fermecată și deschid portiera.

-Bun venit !se aude de undeva din bord,și mă așez pe scaun de parcă mă împinge o boare. E atât de confortabil că banca mea de lemn pare doar un mijloc de amorțire a posterioarelor.

-Cu siguranță nu merge cu apă gazoasă încălzită! îmi spun cu voce tare, mai să-mi vină să râd de așa o idee.

-Nici pomeneală! se aude iar din bord. Merge desigur cu benzină,dar cu beneficiile unei ape gazoase. Eficiență sporită dar emisii mult reduse.

-Hm,sună nemaipomenit! Dar știi, eu vreau să ajung… la soare! Crezi că rezistă? ( Interesantă coincidență,îmi trece prin cap,și Habarnam dorea un mijloc auto ca să ajungă în Orașul Soarelui).

-Dacă o mașină e să ajungă la soare, atunci asta e! răspunde vocea din bord,sigură de ea. Pune-ți centura că pornim spre soare!

-Mama! Ma-ma! Ne citești și nouă din cartea asta galbenă?

Deschid ochii. Cartea e deschisă la pagina 26.

“-Știu cu ce-o să mergem în călătorie! exclamă Habarnam.
-Cu automobilul? ghici Bumbița.
-Sigur că da!”

Soarele a apus. Nu mai pot să-l caut, mașina nu e niciunde. Cum să fie, a fost un vis de-o ațipire!

23 thoughts on “După soare

  1. Zici tu ca trei fapte bune sunt suficiente pentru a avea bijuteria numita Corolla? Daca raspunsul este afirmativ, fug prin lume sa fac multe fapte cat mai bune!🙂 Deja ma vad la volanul ei.🙂
    Bafta sa ai, Irina!

    • Sa stii ca daca n-as fi avut ieri ideea conturata in minte si juma’ de articol scris pe banca,la apus😀,nici n-as fi trecut pe la tine- sau pe la altii- sa ma oftic :))

  2. Desi nu-mi spune nimic bucata asta argintie decit ca are 4 roti si-un volan deci serveste scopului meu precis de locomotie, trebuie sa admit ca este un prilej de scriitura.
    Irino…ma-nebunesc chestiile astea de scrieri in care totul incepe mirific, cu miros de imaginatie fantastica si brusc apare cite ceva de te trozneste in moalele capului cu hitra lui veridicitate. Nu putea fi un cal alb sau argintiu care se transforma in afara visului in ceva metalic si zgomotos ??? Zau !
    Nu ma baga-n seama ca-s circotasa azi insa mi-a placut extraordinar de mult toata inlantuirea de fapte, emotii, trairi pina sa apara…bolidul. Acolo m-a(i)m pierdut!
    Bafta iti spun si eu…desi nu stiu de ce dar ma molipsii de la Vi !😛

    • Mala,te inteleg exact, anul trecut incetasem sa mai citesc bloguri,tocmai din cauza asta, ca incepeam ceva si terminam in advertisement pentru Superblog. Cand m-am bagat a fost pentru ca eram intr-o pana de inspiratie si iar ma luptam cu blogul,ca de obicei. Am luat-o ca pe o oportunitate,prilej de scriitura,cum zici.
      Insa,in my defense, aici nu putea fi un cal alb,fiindca povestea lui Habarnam e cu un automobil,asta e toata chestia,ca il cere baghetei magice si calatoreste cu prietenii lui in Orasul Soarelui.Aici as zice ca se potriveste numai bine, altfel n-ar fi iesit la fel, ar fi fost ceva ca nuca in perete,fara rost.
      Lasa, spune bafta, ca daca tot am intrat in hora, sa joc macar bine,nu?😀
      Imi pare rau, poate ar trebui sa pun o notificare la inceput de post, sa se stie ca e advertising,pentru cine nu mai vrea sa citeasca, pana se termina competitia asta.Sau poate raman eu in pana de inspiratie,si atunci ies inainte.

      • Haoleu…. lasa ca-i mai bine asa, fara avertizare! Si aici m-ai prins cu povestea lui Habarnam…asa ca, musai sa purced la citire.
        In alta ordine de idei, cred ca blogareala asa cum o inteleg eu, nu tine de bani, advertising, concursuri scrobite sau altele de genul asta, cel putin nu la genul de scriitura pe care eu o practic. Cred ca e un fel de ziaristica ceva mai personalizata care nu se pupa cu literatura sau ceva ce merge pe domeniul asta. Ca se mai poate face un mixt intre unele si altele asta-i greu de realizat daca vrei sa obtii un produs finit ceva mai acatarii.
        Culmea ironiei e faptul ca unii sunt cititi fara a avea prea multe de spus prin cuvintul lor fiind doar o lalaiala sentimental(ist)a. Mereu am cautat sa citesc acea slova care sa ma invete ceva nou sau care sa transmita acel ‘ceva’ care sa ma faca sa ma intorc acolo unde-i este casa. Putine bloguri au reusit sa ma faca sa vreau sa revin si a doua oara si sa ma faca sa ma simt bine primita in ‘casa’. Apropo de asta, nu stiu daca ti s-a intimplat, insa am experimentat si genul de asa-zise ‘luari in tarbaca’ din cauza preamultelor vizite. Spune multe genul asta de raspuns, nu? Probabil e o chestie ce tine de empatie blogheristica sau cum mama masii s-o mai numi si asta…
        Vaz ca ma lungii cu comentariul dar fu musai sa-mi destainui baiurile vis-a-vis de activitatea asta virtuala pe care cu osirdie o practicam.
        Si-ntr-o ultima (dar nu cea de pe urma😀 ) idee, un dram de noroc iti urez sa ai ca restul vine de la sine, sunt sigura. Bafta, Irino si pune linkuri pe unde trebuie sa te votez c-o voi face!

      • Nu inteleg,cum adica “luari in tarbaca” din cauza preamultelor vizite? Adica sunt unii care nu apreciaza ca-i vizitezi,ori ce?

        Stii,parca mi-ai raspuns intr-un fel la intrebarea mea de azi,in gand.Ma intrebam de ce ma citesc cei ce vin pe la mine, caci sunt putini,comparativ cu alte bloguri,si de ce ma gasesc cei ce citesc cat de cat interesanta,sau ce gasesc,ce le place, in loc sa-i urmareasca pe cei care au de la 500- 1000 like-uri la paginile FB in sus. Ca eu, ca o balanta in dilema ce sunt,imi pun intrebari de genul asta.De ce sa scriu, cand toata lumea scrie in ziua de azi,eu mai lipseam. Si ce daca imi exersez scrisul,ce fac cu el anyway? E plina lumea si virtualul de scriitori,pe unii nu-i gust,par a avea succes si eu nu inteleg cum, cei vulgari de exemplu. Tocmai de aia inca nu stiu ce sa fac cu blogul,si m-am aruncat in Superblog, ca sa scriu fara sa ma mai gandesc. Sau cel putin asa am sperat,sau crezut. Pentru ca altfel,ma urmareste deseori gandul asta,de a lasa balta minunatia de blog- apropo de turma- ca doar,cat mai poti inventa, orice blog devine poate obositor,plictisitor,la un moment dat, cand te inveti cu stilul,oricat de mult ti-ar placea.Bine, apar cititori noi mereu, dar totusi.

        Dar Superblogul cred ca ma va forta sa scriu la subiecte cu care nu voi avea chimie… o fi si asta o provocare,n-o fi,nu stiu.

        Am vazut si eu,sunt unele bloguri cu cititori gramada,si nu spun nimic interesant.Pentru mine.Dar apoi ma gandesc ca ori is eu defecta,am alte gusturi,ori,in cel mai bun caz, ca nu apartin turmei,ceea ce e mai bine.

        Dar atata timp cat oameni ca tine,si putinii care vin pe la mine,ma citesc,e bine.Mai degraba putini dar frumosi. Si daca inteleg ca tu te simti bine primita aici, ce sa mai vreau? Putini oameni eleganti sa-mi treaca pragul,atata e suficient.

        Cred ca empatie blogheristica exista, si stii ce, de obicei,cand vad si fotografia blogerului,cine o are, imi cam dau seama daca empatizam,chiar si numai asa. Vesnica chimie,in real life sau in virtual life.

        Na, ca eu m-am lungit si mai mult.

        Multumesc!

  3. Haida-de! Esti culmea! :)) Habarnam ajunge in Orasul Soarelui cu Toyota Corolla?!! Asa simplu se ajunge acolo!?🙂 Caut si eu o bagheta fermecata! Pentru inghetata, nu pentru Corolla de minuni a lumii!🙂
    Bafta!

    • A ajuns el in Orasul Soarelui cu un automobil mai simplu si mai primitiv decat Corolla,pe baza de apa gazoasa, asa ca Toyota e floare la ureche!😀
      Pai simplu, fa 3 fapte bune neintentionat si primesti bagheta😉 Desi,doar pt inghetata…E mai usor s-o faci,decat faptele bune😉
      Multumesc Diana!

  4. Ai imaginație și condei bun, te felicit! Și-mi place atmosfera de basm, ai nimerit-o, să știi!
    Uite că merge, chiar foarte bine.
    Baftă!🙂

  5. se pare ca editia asta de superblog va sta sub semnul fantasticului🙂. ai avut o zi nteresanta care te a dus catre o idee si mai interesanta. mie imi place nespus, avand in vedere ca eu il descifrez inca pe simpaticul Habarnam alaturi de copilul meu.

    • Multumesc Vavaly! Eu chiar am scris cu drag,il iubesc pe Habarnam, il recitesc si acum,si cred ca la cat de mult imi place, marita sa scriu ceva legat de el🙂

  6. Heiiiiii, Irino, “momente colaterale” pe mapamond, draga mea!
    Felicitari si mult succes!
    Linia basmului a prins, prinde si va prinde mereu, avem nevoie de basme, chair daca nu stipulam asta prea des, dar limbajul trupului nu se dezminte!🙂

    O zi de poveste, draga mea!
    Sanatate, iubire, armonie!

    • Acu sincer, cred ca povestea mea a prins la un juriu care a citit cartea.Ca cine n-a citit-o nu intelege,si nu prinde nimic astfel,nu pana la final,nu ideea. In plus,prea era momentul oportun sa nu scriu despre dragul de Habarnam,cand ziua s-a petrecut exact astfel, si eu ma gandeam la tema asta fara idee, si imi suna in cap,cu atatea zgomote : as pleca undeva,sa nu mai aud :)) In casa urlete,afara tractor… si atunci mi-au picat ochii pe carte.Deci nici macar nu e multa fantezie,e realitate pura😀

      Dar da, eu am nevoie de basme,citesc si acu povesti.Tu la fel,sunt convinsa.

      O zi de basm si tie! Imbratisari🙂

      • Daaaaaaaaaaa, zilnic creez propriile-mi basme! Ce-ar fi viata fara povesti?!…Eu, una, le ador, le consider parte intgranta din educatie si cotidian!…

        Cu pretuire, Irina!

      • Ah,am scris si eu cateva, poate vor fi adunate vreodata intr-o carte,hopefully🙂

        Cred ca ti-ar placea🙂

        Da,si eu le ador,si la fel,sa le scriu.Cu drag🙂

      • Poveștile, Irina, fac diferența! Ar fi minunat să publici, ce te oprește?!… Avem nevoie, draga mea, de povești!
        Dacă timpul îți permite, trimite-mi câteva, te rog, pentru lecturat.🙂

        Cu drag, Irina!

        O duminică de poveste!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s