Gânduri împachetate

valiza

Odată cu hainele puse frumos în geamantane.Hainele mele de vară au poveștile lor.Pentru că le port doar câteva săptămâni în vacanța la soare,pentru că de fiecare dată uit de ele de la an la an și le regăsesc cu mirare și încântare,pentru că le asociez cu momente bine definite tocmai pentru că le port atât de rar.O bluză roșie mă duce într-o biserică la un botez, un pantalon alb mă așază pe o bancă la o întâlnire cu un prieten nemaivazut de un deceniu jumate,o rochie mov mă poartă pe strazi parfumate și luminate de o lună transpirată, de mână cu vikingul,ca doi adolescenți fugiți de acasă la miez de noapte,să nu-i prindă bătăile ceasului care i-ar transforma  în părinți.O fustă albă ascunde în falduri sărutări furate, c-o haină lila cu eticheta încă pe ea grăbesc pașii sub nori amenințători și reci,c-un tricou gri împing un căruț cu un copil îmbufnat…

Împăturesc amintirile în geamantane ,una peste alta.Și mă gândesc că vacanța asta ar trebui să fie atât de frumoasă încât să îmi rămână în amintire.Să recunosc fiecare zi în fiecare bluză de in,în fiecare tricou turcoaz.Va fi ultima vacanță în orașul meu natal, de la anul va fi în alt oraș de care nu mă leagă prietenii,iubiri,unde n-o să recunosc pe cineva la fiecare colț de stradă,unde n-o să mă opresc în mijlocul drumului la o bârfă cu pupături și exclamații de extaz.

Dar în seara asta dinaintea plecării,pe muzică de concert rock ce învăluie strada și grădina, mi-am împachetat gândurile toate și o să le scot peste o zi.Le voi arunca precum zarurile, și la întoarcere,peste săptămâni,sper să fie nevoie de încă o valiză numai a lor- de obicei îmi mai cumpăr una pentru cărți,haine și pantofi- ,una pe care s-o umplu de amintiri  și gânduri învălmășite ,aruncate în grabă una peste alta și să le împăturesc mai apoi pe rafturi,să le întind pe umerașe și să le închid  în spatele ușilor de dulap,să le păstrez parfumul de vară toridă și de vacanțe de neuitat.

15 thoughts on “Gânduri împachetate

  1. Sa ai o vacanta de vis. cea mai frumoasa, daca tot e ultima acolo. sa ai timp frumos, sa te vezi cu toti cei dragi, cu toti cei cunoscuti si necunoscuti, sa te bucuri de fiecare secunda si sa iti umpli sufletul de amintiri frumoase.
    Vacanta placuta! sa ne auzim cu bine.🙂

  2. Frumoasa treaba asta cu bataile ceasului care ne transforma in parinti. Cateodata imi doresc ca bataile astea sa ma transforme in fata lui tata. Macar pentru o vacanta scurta.
    Irina, frumoasa sa-ti fie vacanta. Si pe langa pantofiori in valiza amintirilor sa pui povesti si sa ne le spui si noua.
    Drum lin si vacanta plina….;)

  3. Am ajuns și eu, dragă Irina. Îți doresc din suflet vacanță splendidă, cu timp frumos și distracție cât încape! Abia aștept să ne povestești. Să vă simțiți bine, te îmbrățișez cu mare drag!🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s