Dupa amiaza de septembrie

            Ma-ntind rasfatata de soare, ca o pisica tolanita pe calde pietre.Ultima zi de toamna-vara,cu cer scaldat in mare,cu nori dezorientati dar repetati neregulat,ca valuri de vata.Apar si dispar,sunt mari si mici,îmi iau soarele cu lacomie si mi-l redau mai apoi cu marinimie,îl las sa-mi intre in venele albastre ca râuri înca dorite de lumina lui ,ma înfrigurez si ma adun ca o pisica încolacita când norii nu mi-l mai lasa,avizi sa-si contureze marginile zgrimturate în lumina lui aurie.Par sa aiba aura si ma întreb daca asa arata si ale noastre.Vântul îmi rataceste foile de hârtie,îmi sufla în par si împrastie frunze colorate.Se potoleste apoi,cât mai trece un nor, pe un altul îl alunga mai repede,îmi lasa cerul liber,cât,nu stiu, aici unde totul se întâmpla cu iuteala,dar profit din plin.Un avion apare de neunde,îl urmaresc cu privirea pâna dupa acoperis.Inspir adânc,parca mereu o facem în graba.Ar trebui sa respiram adânc ca marea.Avionul reapare,se întoarce in cerc chiar deasupra mea.De parca m-a vazut si vrea sa ma salute.Prin gând îmi trece o secventa de film vazut cu ani în urma,cu o fata îndragostita de un pilot.

O libelula firava si îndrazneata taie aerul,se opreste suspendata,o vad,miniatura de avion vechi.Pleaca repezita,si-a amintit dintr-odata ca zboara cu treaba si nu asa aiurea.Unde o zbura o libelula cu treaba,într-o sâmbata dupa-amiaza? Cineva taie iarba,aud mai departe,dar parca simt în aer un miros vag de iarba proaspata.Sau e doar închipuire.În partea opusa se aud râsete.Si totusi miroase a iarba. Au disparut si norii care m-au tachinat o dimineata si înca o jumatate de amiaza.Ce bine e!E ceasul acela dulce,când lumina e blânda-aurie,si chipurile ies fotogenice în orice fotografie.E ceasul când îti vine sa cobori pleoapele,obosite de o zi întreaga de urmarit litere în filele de carte.Doar o secunda,si te trezesti peste un sfert de ora,si nu stii când a trecut.O atipeala care te-a revigorat mai mult de un somn de 3 ore în pat,în lumina palida a ochelarilor negri, doar un altfel de perdele.

E atâta maretie în aer,ca as vrea sa adun totul în pumn,strâns,sa nu se strecoare printre degete o raza mai mica de soare,sau o rândunica mai vioaie.Nici macar o nota din parfumul ierbii.Dar asta nu pot.Si atunci ma rasfat doar la soare,ca o pisica aproape adormita si torc în gând.O gâza invizibila strabate coala de hârtie.Închid ochii, simt ca parca i-am redeschis într-o lumina portocaliu-aurie si parca ma înalt,sau poate doar visez.

2 thoughts on “Dupa amiaza de septembrie

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s