Parfumul unei carti

      

N-o gaseam si pace.Cautam de câteva zile ”Pânza de paianjen”,auzisem pe undeva ,întâmplator,de cartea asta,si sprâncenele mi se arcuisera a întrebare : ”Unde-o gasesc ?” ”La librarie,unde în alta parte”, mi-a suflat un firicel de voce-n tâmple. Cu încredere am intrat in prima librarie,dar  cartea nu era pe rafturi.

”N-o avem”, s-a uitat vânzatoarea peste umar la mine, si am iesit cu gândul deja la urmatoarea oprire.

“N-avem ce cautati”, am auzit din nou, “nu s-a reeditat de mult aceasta carte”, au curs vorbele din gura fetei prea blonda si aparent prea tânara, încât ma întrebam ce stie ea, n-ar trebui sa fie la scoala in timpul asta?

M-am întors pe calcâie cu vadita dezamagire,am multumit si am plecat. Peste drum silueta masiva a bibliotecii, ca un elefant alb cu pântecul plin de carti, ma tenta precum un cort rosu de circ ,un copil.  De copil însa nu prea m-am dat in vânt dupa biblioteci.Nu pentru ca nu mi-ar fi placut sa citesc, ci pentru ca ma înfiora putin gândul ca acele carti au trecut prin mâini nenumarate,amprente lasate de fiecare deget,un detectiv n-ar mai fi prididit sa-ncerce sa le descifreze pe fiecare in parte.Era precum manualele de scoala,eternul suspans de ïnceput de an, sunt oare noi? Pe cele noi le rasfoiam din prima clipa,le vedeam pe banca subtiri si imaculate, le adulmecam precum un soarece,pregatindu-se  sa le roada colturile .Mirosul de nou era suficient sa-mi deschida apetitul pentru noua materie.Pe cele vechi ma uitam cu un oarecare dezgust,vedeam însemnari care nu erau ale mele,mâzgaleli,file rupte,mi-era mila de carte dar mirosul ei lâncezit îmi facea rau.Acum n-aveam încotro si m-am îndreptam spre elefantul cu carti.Liniste mormântala înauntrul lui, soapte,întuneric si rece,carti conservate pe rafturi si niste ghivece mari de flori albe într-un colt ,lânga fereastra pe care patrundeau timide niste raze de soare. Un miros amestecat  de carti citite si crini imperiali. Bibliotecara tipica, ca majoritatea celorlalte cu care avusesem de-a face de voie, de nevoie,in toti anii petrecuti pe bancile scolilor, în care-mi promiteam ca ma voi face eu mare si voi citi doar ce-mi place si voi gasi in librarii.Cu ochii-n fisele de biblioteca,peste ochelarii înfipti bine pe nas,m-a întrebat laconic ce doresc .

“Pânza de paianjen”, am raspuns intimidata de locul ala în care ma simteam precum Pinocchio in stomacul balenei.”N-o vad pe raft, cred ca nu m-am uitat unde trebuie.”

Din câteva tastari pe computer am înteles apoi ca m-am uitat unde trebuie,dar cartea nu-i.Ghinion, din câteva exemplare toare erau împrumutate.

“Peste o saptamâna”, a rasunat in spatele meu pe jumatate întors spre iesire.Afara, lumina de amiaza a zilei de toamna mi s-a parut prea puternica si am facut câtiva pasi cu ochii pe jumatate închisi.

“Bonjour, ce mai faci? Ce întâmplare minunata sa te vad!” Cu ochii ca ai unei pisici pe timp de zi, am recunoscut imediat vocea.Îmi ramasese in minte de acum multe luni, când l-am cunoscut în treacat într-un grup de prieteni.Aparuse pe neasteptate si disparuse la fel, nu parea sa-mi dea atentie prea multa, desi la plecare m-a privit o data intens,cât sa ma fâstâcesc si sa îndrug apoi banalitati. M-am gândit la el ceva timp dupa asta, dar imaginea i se estompa pe zi ce trecea si aproape disparuse de tot.E drept ca avea o voce pe care-o simteam ca o mângâiere prin par,ca un sarut pe lobul urechii, dar hei, ce prostie e asta,sa visezi la necunoscuti? “Probabil nu va mai fi o data viitoare, sau nici nu si-ar mai aminti de tine oricum,” striga acelasi glas care din când in când se baga-n urechile noastre si ne împoaie mintea cu tot felul de nonsensuri pe care nu vrem sa le auzim.

”Bine, ce surpriza!”, am bâguit simtind ca ma îmbujorez dintr-odata si nu din cauza soarelui destul de puternic  pentru o dupa-amiaza de septembrie târziu.”Ma mai tii minte…” am îngânat iar,mai mult ca pentru mine, sperând ca el sa nu-mi observe culoarea din obraji si bombanindu-mi  în minte lipsa ochelarilor de soare pe care n-apucasem înca sa-i pun la ochi dupa iesirea din biblioteca.M-as fi ascuns in spatele lentilelor întunecate, acum era prea târziu si nici un semn de politete.

“Cum sa nu, ochii astia nu se pot uita asa usor”, mi-a zâmbit si n-am mai stiut daca-i bine sau rau ca n-am ochelarii de soare,iar privirea lui nici nu ma lasa sa-mi dau seama.”La biblioteca,hm? Ce carte ai luat? “

“O carte pentru fete”, am încercat sa glumesc.”Pânza de paianjen”, dar n-am gasit-o.Nu mai stiu unde s-o caut.”

“La mine,ce zici de asta?  O am eu, si stau si aproape.De fapt acum ma duceam spre casa.Hai cu mine!”  facu un gest sa-mi ia mâna,dar se opri la timp si ma lua usor dupa umeri.”Nu musc, dar am un câine,s-ar putea sa se dea el la tine” râse si adauga: “Stai fara grija.Hai sa-ti dau cartea,sa ai lectura pentru diseara”.

Avea dreptate,statea foarte aproape de biblioteca.Într-unul din blocurile pe lânga care trecusem de zeci de ori, fara sa intru vreodata,nu cunosteam pe nimeni  în zona aia.O scara cu multe flori rosii si var crem.în fata usii lui am avut impresia ca intru-n cartea dupa care venisem.Ca usa e de fapt coperta unei carti pe care înca n-o citisem, dar titlul era suficient sa stiu ca ma simteam ca o musca ce avea sa intre într-o pânza de paianjen cu buna stiinta. De la intrare am vazut biblioteca drept in fata.Mare,pe un perete întreg.Carti multe si colorate,asezate cuminti in rafturi,in lumina aurie a apusului ce patrundea prin perdeaua subtire fluturata in fereastra.Cu totul altfel decât biblioteca la care tocmai fusesem.Mi-am plimbat ochii printre rafturi si cred ca mi-a citit mirarea in ei.De obicei barbatii n-au asa biblioteci impresionante, spunea gândul meu si el a înteles si mi-a raspuns cu voce tare :

“Îmi place sa citesc.Mult.Bunica mea a fost profesoara de literatura.Avea o biblioteca care ma intimida copil fiind,dar mi-am petrecut copilaria cu multe carti minunate,am visat cu ele, am trait in lumea lor.Îmi place sa scriu când am timp,gânduri  razlete si vise,  vin singure si eu doar le prind ca într-o pânza de paianjen, captive in coala de hârtie, ca tot despre asta era vorba,nu?”

“N-am stiut ca la tine e o filiala a bibliotecii judetene”,am îndraznit iar sa glumesc .”îmi place.Un barbat intelectual, mai rar “, si-n sinea mea :” Si care sa mai arate si în felul asta”.Dar mi-am înghitit gândul si l-am alungat cu mâna ca pe o musca.

“Ah, uite cartea.E din biblioteca bunicii.Când o deschid îmi aminteste de ea.Are parfum de gutuie.Mâinile ei îmi parea ca miros indescifrabil a gutuie, a zahar vanilat,a scortisoara, nu stiam pe atunci,copil fiind, acum abia încerc sa reconstruiesc mirosul din amintirile mele olfactive.Dar un miros ramâne impregnat undeva,nu dispare pur si simplu.”

M-am asezat pe un  colt de canapea si am deschis cartea pe genunchi.Paginile –i  erau putin îngalbenite de timp  dar raspândeau  un  miros vag  amestecat  de gutuie si scortisoara,într-adevar.Însa  era bine pastrata,nu precum manualele mele din scoala care n-aratau asa deja dupa nici 2-3 ani de folosinta.Cartea asta trebuie sa fi fost in prima editie. Ah,cartile noi si mirosul lor neîndoielnic! “Nimic nu se compara cu o carte noua,asa-i? mi-au iesit vorbele fara sa vreau si am regretat imediat.Nu era drept sa spun asta.Nu era deloc frumos din partea mea.”Scuza-ma,nu stiu de ce am spus asta, îti multumesc  mult pentru carte si abia astept s-o citesc!” am vrut sa ma ridic.”În plus, ïmi place mirosul de scortisoara”-

“Si mie, dar îl prefer într-o placinta cu mere, nu-i asa? “ Râse. Stiu ce spui, si mie îmi plac mult cartile noi.Uite, ca asta de exemplu.Ultima cumparata,nici n-am apucat înca s-o deschid. Nu rezist parfumului unei carti noi. Sunt unele închise in folii de plastic,stii ca n-au mai fost atinse de alte degete curioase, ca doar ale tale se plimba pe conturul ei pentru prima data.Le desfaci si te izbeste deja parfumul de tipografie închis între coperti,concentrat în fiecare pagina.E irezistibil,eu nu ma pot abtine niciodata sa nu-mi bag nasul într-o carte noua.Asta nu se întâmpla cu cele vechi.E cartea ta si doar a ta, cu pagini albe si proaspete ca o dimineata, cu litere vii ca nenumarate rândunici pe firele de telegraf.Poftim,te las pe tine s-o desfaci, cred de fapt ca ti-ar placea si cartea asta,eu am citit-o mai demult si acum am vrut s-o am pe a mea.” Mi-a întins cartea careia ïi desfacuse doar învelisul protector.

“Multumesc”,am zis si mi-am învins tentatia de a o rasfoi sub ochii lui. Mi se parea prea intim sa ma las sedusa de parfumul cartii noi,cu ochii închisi inspirându-i paginile si pierduta pret de câteva secunde în adâncul lor.

“Dar si cartile vechi au farmecul lor,nu?” a continuat. Te fac sa te întrebi ce istorie e scrisa in spatele lor, in afara istoriei din carte.Cartile vechi ar mai putea scrie o poveste intre filele lor.Povestea lor,a fiecareia.Sunt convins ca unele ar putea scrie istorii mai bune decât cele pe care ni le prezinta noua.O carte într-o carte.Ba nu, o carte scrisa de o carte,cum ar fi asta?”

“Stii ce-am citit mai demult?” am zis,provocata de discutie. Ca pe undeva ,in Japonia daca nu ma însel, au inventat o carte de bucate in care daca-ti frecai degetul de fiecare pagina,la fiecare reteta, ai fi putut simti mirosul acelui fel de mâncare.Prima reactie a fost sa spun ce idee geniala, dar apoi m-am gândit ca trebuie sa te înnebuneasca asa o carte.Mirosuri amestecate, ori îti plac, ori nu, ori ti se face foame instantaneu,ori ti se face greata daca te roade curiozitatea sa încerci cât mai multe feluri de retete culinare olfactive… Cred ca ar fi o carte irezistibila,indifferent cum o iei”. A râs.

“Pe tema asta cred ca am avea multe de discutat.Si de… mirosit carti precum ai degusta un vin.Carti vechi, cu parfumuri de epoca, de iubiri trecute dar ramase in memoria paginilor de carti pentru totdeauna,chiar si când nu mai sunt nici macar in memoria protagonistilor. Chiar când  ei însisi nu mai sunt nici macar memorie.Dar sunt acolo, in carte, cu iubirile lor stiute sau anonime,cu tineretile lor,cu frânturi din vietile lor.Ramâne parfumul vremurilor si al vietilor si-l simti in carte. Uite,încerc sa te atrag spre cartile vechi, vorbesc ca o fata,de romantisme si iubiri. Când de fapt mie îmi plac alt gen de carti,dar astea au alt parfum,masculin.E aceeasi diferenta între un Hugo Boss si un Channel 5.Doar cartile noi sunt parfumuri unisex,nu-i asa?”

Se înserase bine,lumina devenise obscura,eram doua contururi profilate pe fundalul ferestrei.Câinele care nu îsi facuse simtita prezenta decât la început,când am intrat in apartament,întâmpinându-ma cu miscari energice din coada, disparuse apoi într-un cos la intrarea in hol, banuisem, cum fac de obicei câinii. Acum aparuse de neunde,în pragul usii,mi-am dat seama ca era ora lui de iesit la plimbarea de seara.

”S-a facut târziu”, am zis si m-am ridicat de pe coltul de canapea pe care statusem tot timpul asta,fara sa-mi dau seama ca îmi amortise deja o glezna.El era înca in picioare, nu se asezase decât niste minute, ca sa se ridice apoi sa-mi vorbeasca cu însufletire. Am luat cartile ,le-am bagat in geanta  mea din pânza verzuie si m-am îndreptat spre usa.

”Te conduc ,cum vezi  Thor vrea afara”, zise si -i puse zgarda câinelui care sarea a nerabdare.

“Am coborât impreuna treptele din scara cu pereti crem si multe flori rosii la ferestrele dintre etaje.N-am simtit nicio unde de parfum dinspre ele.Câinele era nerabdator sa iasa din bloc si încerca sa alerge pe scari,în ciuda lesei care-l tragea înapoi.

“ Cred ca abia astepti sa te apuci de citit,nu?” – Acum cel putin stiu ca o sa te mai vad,doar daca ïti vor placea cartile atât de mult încât sa vrei sa le tii doar pentru tine”…

“Ramâne de vazut,nu?  Putin suspans nu strica”, am zâmbit si ne-am despartit cam brusc din cauza aceluiasi câine.

Acasa ,primul lucru a fost sa scot cartile din geanta.întâi cea noua. I-am deschis coperta si instinctiv am încercat sa-i descifrez parfumul.Ce speram oare,sa-i mai descopar o nuanta pe lânga cea de carte noua? O nuanta de after-shave, de Hugo Boss, de ce oare? Dar n-am simtit nimic, desi  i-am rasfoit filele destul de febril.Doar mirosul obisnuit de cerneala proaspata si atingerea de pagina lucioasa si neteda între degetele mele, ca un perete fin de marmura.Le-am luat si le-am pus pe noptiera lânga pat. Desi cautasem o zi întreaga o carte, am ales s-o încep pe cealalta.Cât parfumul ei era înca proaspat si nou,atingerea la fel, trecuse doar  prin mâinile lui înainte de ale mele.N-am stiut   ca o începusem deja pe prima si pânza de paianjen se contura usor în jurul meu, cu parfum de gutuie,aroma de vinuri degustate si un început de poveste ce poate într-o zi avea sa ramâna scrisa într-o carte.

© Silving

Pentru Poveste parfumata între bloggeri. Am scris-o aseara, si cautând o mica inspiratie de care sa ma agat, mi-a venit in minte Olivier Martinez  cu teancul de carti in brate, batut de vânt, in filmul “Unfaithful“.Combinat cu alte inspiratii,a iesit povestea asta.Interesant e ca in asta seara tocmai am vazut cu totul întâmplator acelasi film la televizor.

 

 

44 thoughts on “Parfumul unei carti

  1. delicata povestea panzei tale de paianjen🙂
    m-a prins scrierea ta pentru ca ador parfumul cartilor mai ales cand se impleteste cu cel al unei povesti de dragoste…

  2. Silving, m-ai captivat cu această poveste scrisă bine, interesant, atrăgător!
    ”E din biblioteca bunicii.Când o deschid îmi aminteste de ea.Are parfum de gutuie.”
    Și cele câteva cărți la care ținea bunica mea aveau parfum de gutui! Iar Biblia sa avea parfum de busuioc. Cât de frumos și nostalgic.
    ”…atingerea la fel, trecuse doar prin mâinile lui înainte de ale mele”. Da, fiecare carte are mireasmă unică. Și conține atingerea fiecărei ființe care a citit-o până atunci!
    Te felicit! Ai scris frumos și original. Să ai o zi cu parfum de…carte preferată!😉

    • Multumesc Mirela, ma bucur ca ti-am placut si ca fantezia mea a coincis cu realitatea ta cu parfum de gutuie:)
      Eu o sa am o zi cu parfum medieval astazi,asta stiu sigur:)
      Weekend frumos si tie!

  3. Am citit pe nerasuflate. La inceput gandindu-ma unde as putea gasi Panza de paianjen, sa ti-o trimit, apoi, cand a devenit prea intim, cu placerea cu care gusti o noua poveste, iar la sfarsit imbatata de parfumurile degajate.

  4. Pingback: Parfum de carte proaspăt tipărită « Ioan Usca

  5. Frumoasă poveste a cărții cu parfum de gutui și cu sclipire de iubire!
    Nici mie nu îmi prea place mirosul cărților vechi pentru că sunt alergică!🙂
    Un weekend plăcut vă doresc!

  6. Bine te-am gasit – si descoperit! – Silving!

    Foarte-foarte frumos descris! Viata ca o panza de paianjen!🙂 Si cand dragostea ne atinge, inimioarele noastre nu mai au scapare!🙂

    Am cautat pe net, informatii despre o eventuala reeditare a romanului Cellei Serghi. Am dedus ca au reeditat cei de la revista Tango (cartile Tango) dar tot pe net am aflat ca ar trebui sa trimiti mail pe adresa redactiei daca doresti sa comanzi. Pentru obiectivitate: am uita sa ma uit de cand e informatia😦 Scuze.

    Viata fericita!

  7. Pingback: Poveste cu cãrti.Biblioteca Dana « Daurel's Blog

  8. Ai scris atat de bine, incat nu eram sigura daca e fantezie sau realitate :))) … au fost momente in care ziceam … nieh … e fantezie, dupa care mai citeam ceva si imi zicea, totusi parca e real😀 … mhh, m-ai tinut in suspans si ma bucur ca am citit postarea ta.

    O zi frumoasa si iti doresc sa gasesti cartea!

  9. Wow, ce panza de paianjen……. Povestea ta nu e fantazie… am trait-o, am sintit-o si am si mirosit-o!
    Foarte frumoasa!
    O duminica frumoasa ca si povestea ta îti doresc!

  10. Ai ales o tema minunata. “Panza de paianjen”, cu care ai tesut o poveste minunata. Interesanta intalnire si schimburi de pareri si de carti, cu iz de toamna, de gutui si de Hugo Boss🙂 supeeer
    Apropo filmul ala cu Olivier Martinez…. si nu e intotdeauna e fictiune😉

    • Pai da, si ea a fost prinsa in panza de paianjen in filmul ala😀 Depinde si de paianjen😀
      Multumesc,uite daca n.am gasit cartea, mi-am creat propria mea poveste😀

  11. Pingback: Lumea perfectă (parfumul cărţilor) | innerspacejournal

  12. Ai tesut o poveste minunata! Mi-a placut grozav. Am citit Panza de paianjen…inca imi aduc aminte fragmente din ea. E o carte buna, stiu ca mi-a placut si inca destul de mult. Dar am citit-o prin ultimul an de liceu…e cam mult de atunci.🙂
    Imi place parfumul gutuilor…imi place parfumul cartilor…mie insa si al celor vechi, cu cat mai vechi, cu atat le iubesc mai mult🙂
    O seara frumoasa!

    • Multumesc Elly! eu am citit altele de Cella,dar asta nu.Daca o citeam,poate nu iesea povestea mea😀 Dar am citit “Pe firul de paianjen al memoriei”,unde scria despre cartile ei. Aici la mine nici n-am gutui,cred ca din nostalgie m-am referit la ele. O seara frumoasa si tie!

  13. Pingback: Ghicitori, carte ilustrată de Mirela Pete « Mirela Pete. Blog

  14. Originala si captivanta povestea ta! Si mie îmi place mult Pânza de paianjen a Celliei Serghi. Şi ce s-a mai întâmplat cu cei doi tineri? Trebuie o continuare…
    Numai bine!🙂

  15. Un inceput de roman…
    PS.Am dat putin pe “cautare” si mi-am amintit unde am auzit de Cella Serghi: a tradus “Va place Brahms?”
    Cred ca am rasfoit din romanul amintit in postare….
    In mod sigur l-au citit fiicele mele…

    • A scris si “Cartea Mironei”, si “Pe firul de paianjen al memoriei”- eu pe cel amintit in postare nu l-am gasit pe net pe nicaieri,din pacate. Sau din fericire?😀

  16. Pingback: Numai și numai vara! MFC « Mirela Pete. Blog

  17. Pingback: Lunga vară fierbinte la Grădina Botanică. MFC « Clipe de Cluj

  18. Pingback: Un tablou pe săptămână « Mirela Pete. Blog

  19. Pingback: Waiting for you « Silving-Bits of living

  20. Pingback: Happy Weekend. Ediția 24 « Mirela Pete. Blog

  21. Pingback: Parfumul cuvintelor « Mirela Pete. Blog

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s