Calul verde

   Era odata o domnita intr-un palat de clestar.Îi era bine acolo, la înaltime ,era liniste si pace, palatul stralucea in soare, gradina era plina de flori  frumos mirositoare, lebedele pluteau in voie pe mare. Credea domnita ca nu-i mai trebuie nimic, desi uneori se mai trezea cu ochii in zare cautând parca ceva ce se afla acolo undeva, peste ape , ca o iluzie nedefinita .Dar aburii iluziei se raspândeau repede si printesa îsi vedea voioasa de ale ei.

Într-o zi, un cal a aparut de nicaieri in gradina palatului.Era un altfel de cal, era verde.S-a mirat fata, auzise ea de cai verzi pe pereti, dar asta era real si alerga confuz .A dat porunca sa fie prins calul si adus in grajd. L-a cercetat domnita, era deosebit, verde de tot, pâna si ochii erau la fel.Un verde de iarba de primavara.Parea slabit si infometat, dar ovaz n-a vrut sa manânce.Nici morcov,nici iarba, nici paie. Se îngrijorau grajdarii ca orice i-ar da, calul nu voia. Ba chiar parea sa slabeasca pe zi ce trece. Domnita,când a auzit asta, s-a dus ea insasi sa vada calul cel verde.A început sa-l mângâie pe coama de smarald si sa-i spuna vorbe frumoase si duioase, doar ca sa-l înduplece sa manânce niste ovaz. Îi placea calul cel deosebit, era altfel decât ce mai vazuse pâna atunci si i-ar fi placut sa-l tina la palat si sa-l incalece din când in când in plimbarile ei,sa se lase purtata pe aripile vântului in goana calului. Dar pentru asta calul ar fi trebuit sa capete puteri . Însa el tot nu mânca,si cu toate acestea, parca dupa vreo câteva zile de când  tot venea printesa la el si-l mângâia pe coama si-i spunea cuvinte dulci, incepuse sa se mai întremeze. Parul verde incepuse sa-i straluceasca, ochii sa-i sclipeasca. Parea ca se hraneste cu jar de vorbe. Crestea pe zi ce trecea. Domnita se bucura sa-l vada ca-si revine asa de bine si se face asa de frumos si astepta cu nerabdare sa-l ia intr-o calatorie. Dar in tot timpul asta vremea se racise, iarna venise si stia ca cel mai bine e sa astepte primavara. În timpul asta ea se mai ducea cu gândul uneori in zari îndepartate, si visa ca acest cal magic s-o duca acolo sa vada si ea de unde vine chemarea nevazuta si iluzia care-i trecea ca fulgerul prin fata ochilor. Si-l hranea in continuare cu vorbe frumoase.

Calul începuse de acum sa se îngrase chiar. Vorbele curgeau si lui îi placeau si le înghitea cu pofta.Nici macar alergatul prin gradina cea mare nu-l ajuta prea mult. Se facea tot mai mare si începea sa îl cuprinda lenea.Din calul verde si exotic care era, cu straluciri de iarba si de mult soare, ajungea un cal banal si gras, culoarea îi mai ramânea dar pâna si verdele capatase alta nuanta, de iarba uscata de prea mult de soare.Printesa îl urmarea cu privirea si vedea cum speranta ei de a ajunge la iluzia de peste mare ,care o chema, incepea sa se stinga.Si visul ei de a calari un cal deosebit. Dar poate ca nici nu era deosebit, era un cal ca oricare altul, cu alta culoare doar. Si-a aruncat privirea la calul cel alb, ce se afla putin mai departe de cel verde. Era calul ei dintotdeauna, cel care o purtase peste tot pe bratele lui de cal, pe spatele lui alb ,ea îi mângâiase coama argintie fluturând maiestuoasa in vânt si i se lasase in voie, s-o duca in locuri incântatoare, se simtea in siguranta cu el si stia ca s-ar fi lasat purtata fara teama, oriunde. De când isi hranea iluzia cu calul cel verde si de când hranea calul cu vorbe iluzorii, uitase de calul ei cel alb. Care o astepta fidel si dârz ,ca de obicei.Domnita s-a uitat cu drag la el.Parea sa-l regaseasca cu uimire si iubire. Fusese tot timpul acolo, doar ea plecase de lânga el.Sau nici macar nu plecase, dar nu-l mai vedea.Era prea prinsa de iluzia ei si de calul cel verde.

Afara se auzeau pasarile ciripind pentru prima data, si o crenguta inmugurea chiar lânga calul cel alb. Fire proaspete de iarba scoteau capetele adormite, trezite de razele de primavara.Fata si-a mângâiat calul cel alb, l-a luat usor de capastru si el a urmat-o ca de fiecare alta data. Când a sarit in sa si-a amintit ce mult îi placea sa stea acolo si sa alerge cu el ,sa zboare cu aripi translucide de vânt spre cerul albastru.I-a cerut in soapta iertare, numai de ea auzit. S-a lasat cu capul pe grumazul lui puternic si l-a cuprins intr-o lunga îmbratisare. Calul  a nechezat o data, si si-a întins aripile imaginare.Printesa stia ca ratacise precum calul cel verde, se hranise cu iluzii îndepartate, cu nelinisti netalmacite, dar se trezise odata cu firele de iarba. A inchis ochii si s-a lasat in voia vântului si a calului argintiu.Era acasa.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s