Trandafirul galben

Cu gesturi nesigure isi aprinse o tigara.Nu mai parea sigur pe mâinile lui.Nu-l mai ascultau.Odata cu fumul tras adânc in piept ii revenea parca si controlul asupra lor.Se relaxa putin, isi intinse picioarele sub scaunul din fata si-si sprijini cotul de spatar.Ajunsese mult prea devreme la cafenea, oare mai avea acelasi obicei de a intârzia? Cum o stia el, nu era niciodata la timp,parea ca de fiecare data intervenea ceva in ultimul minut,sau se-ntâlnea cu vreun cunoscut si mai schimbau vorbele uzuale.Sau poate o facea inadins,doar ca sa-i testeze rabdarea.Sa-l vada cât de mult poate s-o astepte.Dar el era mereu acolo,o astepta oricât.N-ar fi avut sens o zi fara ea.N-ar fi putut dormi fara sa-i atinga zâmbetul.Era indragostit de zâmbetul ei.Îi lumina sufletul,asa simtea.Îi venea sa-l cuprinda in palma si-atunci uneori se trezea ca-i mângâie buzele,conturându-i-le usor cu degetele.Era vesela, râdea cu gura, cu ochii,râdea din orice si lui îi placea mult s-o provoace,doar ca s-o auda izbucnind într-o cascada ce se raspândea in aer si-l învaluia intr-o buna dispozitie molipsitoare.Oare-si pastrase zâmbetul? Mai râdea la fel de mult, cu aceeasi pofta?

O umbra i-a trecut peste privire si i-a întunecat amintirea.Ultima data plecase fara vorbe.O cautase,n-o gasise acasa,i-a lasat trandafirul galben in fata usii.Venise la ea cu un trandafir,ca sa-si ascunda cuvintele in petalele lui,si sentimentul de vina in parfumul lui.Voia s-o ia pe un alt drum, fara ea.Calea lui urma ambitiile lui,visele lui,si ei n-aveau in comun decât o mare iubire.Dar câte iubiri rezista? Mai bine sa plece înainte sa se termine,mai bine sa doara acum înainte ca pasiunea sa dispara.Durerea trece,dar te face sa te simti viu.O pasiune moarta lâncezeste si sufletul ti-e amorf.

Un trandafir lasat pe urma pasilor ei,care altadata alergau cu nerabdare inspre el,care altadata completau pasii lui,a fost singura si ultima atingere a lor.Degetele lui au atins buzele ei prin petale galbene de trandafir,atunci când ea l-a gasit s-a bucurat, parfumul cu drag i-a sorbit, dar putin a tresarit,o îndoiala i-a trecut prin inima ca o sageata,pe care a alungat-o apoi ca pe o naluca.Trandafirul asta era prea frumos ca sa fie mesager de vesti rele.Asta nu s-ar fi întâmplat.Cu floarea in mâna i-a format vesela numarul de telefon, nerabdatoare sa-i auda vocea de care-i era dor de fiecare data când n-o auzea.Sa-i multumeasca pentru gestul minunat,s-o ierte ca n-a fost acasa,dar sa se întâlneasca cât mai repede,sa-i sara in brate.Telefonul a sunat in gol in acea seara.Si a doua zi…El deja plecase cât mai departe spre viitorul lui fara ea.

Se uita la trandafirul de pe masa.Nu era galben, era rosu.Cu petale de catifea si un parfum ce-l facea sa se gândeasca necontenit la ea.Si la cine oare daca nu la ea,pe ea o astepta, pentru ea venise,dupa ani multi si nenumarati.Viata-i desparte pe oameni, dar îi reuneste în modul cel mai neasteptat. Si când o face,de cele mai multe ori e o minune.Sa-ti revezi un om drag din trecut e o mare bucurie.Sa-ti revezi o femeie iubita din trecut e o mare incântare, sau o nebunie, sau o magie.

Cu mâinile reci in caldura torida ,cu tigara in colt de gura,se uita la trandafirul rosu si spera ca o particica din magie sa reînvie.În toti acesti ani nu reusise sa si-o scoata din minte.O mai pierdea din vise, o mai uita, dar tot la ea revenea.Poate ca nici din inima nu si-o scosese,poate ca era inca ascunsa acolo undeva,dar nu voia sa vada.Nu stia nici el ce astepta de la întâlnirea asta.Dar îsi dorea macar putina magie.O scânteie din iubirea de tinerete,din inocenta si intensitatea ei.O scânteie sa-i aprinda viata de-acum, in flacara mocnita.

Cu gândurile astea toate n-a stiut când a trecut timpul,cât a asteptat.Când a vazut-o a stiut ca nici n-a contat.Ar fi asteptat-o vesnicie acolo pe un scaun de cafenea.Când a vazut-o, a înteles cât de dor i-a fost de ea.Când i-a zâmbit, anii lui fara zâmbetul ei i s-au parut putin mai tristi.Cänd trandafirul lui a atins buzele ei a întins mâna sa-i cuprinda zâmbetul in palma,dar s-a oprit.Nu mai avea nici un drept,îl pierduse de mult.Odata cu cealalalt trandafir din trecut.Putea oare un altul,rosu,sa-i redea acest drept?

Multumesc”, a venit simplu vorba ei si zâmbetul a parut sa-i dispara usor.”Trandafirii albi imi plac cel mai mult,dar si asta e frumos.Odinioara îi adoram pe cei galbeni.Pâna când nu i-am mai suportat.Ce pacat,” spuse ea intristata.”Odat- am fost si eu un trandafir.Îi culegi, le furi parfumul,le mângâi petalele,iti bucuri privirea de ei.Pe urma-i arunci, te saturi de ei.Nu-ti mai plac, gustul nu-ti mai satisfac,vrei alta culoare,alta floare, timpul lor a trecut.”

A luat trandafirul cel rosu,gura i s-a facut nevazuta pentru-o clipita intre petalele lui si l-a îndepartat de nas c-o miscare brusca.L-a pus pe masa, s-a asezat pe scaun picior peste picior.S-a uitat la el cu acelasi zâmbet de odinioara,dar caldura nu mai era aceeasi.Nu mai era zâmbetul lui,doar al lui.”Ce mai faci?” a rostit,cu voce neutra. Si el a-nteles amar. Magia se ofilise odata cu petalele trandafirului  galben.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s