Desenul

Coborâse la aceeași cafenea de ieri, în colț cu hotelul.Slavă Domnului că acum nu mai era așa de aglomerată, agitația de ieri a orașului se potolise ca prin farmec astăzi , nici vremea nu era prea îmbietoare, nori mari și cenușii stăteau parcă suspendați de o mână nevăzută, care -i  ținea aproape tare de acoperișurile roșiatice.Dar asta l-a frapat de prima dată, chiar de când a pășit afară din aeroport.Norii scandinavi păreau să-i stea la limită deasupra capului , întinse chiar mâna mecanic, pentru o secundă, ca să-i cuprindă în pumn. Noroc că nu-l văzuse nimeni, erau prea ocupați cu bagajele.

Era aici din cauza lui Matteo și a Letiziei.Sora sa insistase să-l mai scoată din atelierul lui, dintre mirosurile grele de vopsele ,dintre tablourile ce acopereau pereți si podea,de nici nu-și mai găseau locul în studioul micuț din mansardă. Doar vedea că nici n-avea mare spor în ultima vreme, poate- i plecase inspirația in vacanță,mai bine să meargă s-o caute, sau măcar să găseasca alta. Un weekend prelungit în Scandinavia n-avea ce să-i strice. Ei cochetau deja cu ideea aniversării  acolo a celor  7 ani de căsătorie, care s-ar împlini duminică, de ce nu vine și el cu ei, poate îl lovește și pe el Cupidon o dată , ar cam fi timpul. A vrut să le replice că nu asta îl interesează,că e mulțumit cu viața lui așa cum e, cu picturile  și femeile care-i trec prin pat în nopțile fără inspiratie,dar și-a înghițit vorbele. În schimb a acceptat să-i insoțească în weekendul lor romantic ,ca să nu-și mai audă vorbe, sau poate că intr-adevar avea și el nevoie de o ieșire, sau poate pentru că n-ar fi rău să vadă și el nopțile alea luminoase, sunt chiar așa cum se spune?

Și iată-l  deja aici de o zi, înfrigurat puțin de aerul rece nordic. Deși de primăvara târzie ,seara dinainte nu era deloc  precum cele blând de calde  de acasă. Aici era răcoare bine. Și nici acum în miezul zilei aerul nu pare mai moale. Dar până la urmă mâine se reîntorc la căldura lor. Matteo și Letizia erau prin oraș, ea n-ar fi putut să plece fără niște achiziții vestimentare de modă scandinavă, văzuse deja de ieri în vitrina la Vero- l-a reținut,cum avea nume italian- o pereche de pantofi de culoarea piersicii pe care neapărat voia să-i probeze. Iar lui nu i-ar fi fost de prisos o cămașă în plus, ba poate chiar și un pulover  pentru la iarnă ,uite aici incă n-au trecut la portul de vară . Și nici niște suveniruri n-ar fi fost o idee rea, pentru la famiglia.Dar mai bine așa, nu-l deranja să stea singur.

Chelnerul, un băiat blond-roșcat, cu ten pistruiat, ochi albaștri și parcă prea înalt- desigur, cum altfel, doar e urmaș de viking- l-a întrebat ce dorește. Un pahar de vin alb,imediat. Și a dispărut înăuntru cu pași mari. Tot vin alb,ca și ieri. Doar că ieri era aici o mare larmă, concert vis-a-vis de cafenea. O trupa rock probabil puțin cunoscută, cu imitații de  piese cunoscute precum “Live and let die”. Nu cântau rău totuși,  trecătorii s-a antrenat în muzica și păreau să-i asculte cu plăcere.

Paharul de vin fusese așezat pe masă de către acelasi chelner cu mișcări rapide.Care s-a îndreptat apoi spre cuplul vârstnic de la două mese mai incolo. E liniște și destul de rece afară, dar e bine. Avea nevoie de o ieșire pâna la urmă.Nu doar de ieșirea la cafenea, ca să nu stea între pereții hotelului de 3 stele, unde să-și piardă timpul la televizorul cu canale într-o limbă pe care n-o înțelegea deloc,și care i se părea ciudată și aspră .Dar de ieșirea din atelierul lui cu miros de vopsea.Cine știe, poate chiar avea să-i vina inspirația.

Ca o nălucă i-a trecut prin fața ochilor un chip de femeie.O văzuse ieri,în învălmășeala din oraș.O secundă,dar ochii li s-au întâlnit ca din întamplare, un mic zâmbet schițat de ea- nimic neobișnuit,aici des oamenii iși zâmbesc unul altuia pe stradă,chiar așa fără să se fi cunoscut vreodată, fără să se mai vadă vreodată. Sunt senini.Sau așa par.Și nici n-are timp să-și dea seama. Și poate nici nu contează. Sau da? Oare n-ar fi fost frumos să creadă că i-a zâmbit lui? Da,lui, sigur, dar din alt motiv decât prietenie de fațadă,sau amabilitate,sau de ce o fi că și-or zâmbi oamenii aici? Și totuși avea un zâmbet frumos.Un chip frumos. Nu era nici măcar blondă,nici foarte înaltă,de fapt nici n-avea trăsături scandinave.Nici pielea albă.Când oare a putut să-și dea seama de toate astea într-o secundă? Și de ce se gândește la ea tocmai acum, și de ce tocmai la ea? Atâtea femei au trecut prin viața lui, atâtea zâmbete,senine, jucăușe,senzuale,lascive,triste… le știa pe toate.Nu era un secret că-i plac femeile, și ele pe el,dar nu se oprise vreodată  îndelung asupra unui surâs sau a  unui trup. Artiștii nici n-au timp de așa ceva. Ce era cu zâmbetul de ieri? Ce era, de i s-a părut altfel?  Ce contează. N-avea s-o mai revadă vreodată, fusese o părere. Oare-ar putea să-i picteze chipul din amintire? Fără să-și dea seama, a început să contureze cu degetul pe servețelul alb de pe masă.  Apoi și-a scos din buzunar creionul pe care-l avea mereu la el, în caz că ar fi întâlnit o idee interesantă pe care să n-o uite, și a început să schițeze trăsături.Cu mișcări ezitante mai întâi, dar tot mai precise apoi. Ochii puțin migdalați, gura într-un zambet fin și senzual, părul castaniu și lăsat liber pe umeri,umbra obrajilor îmbujorați de vântul rece în ciuda soarelui de mai.

Cafeneaua incepea să se umple de clienți,era ora prânzului,nu părea să mai fie o masă liberă.A auzit în zbor “there are no more available tables”, dar nici măcar nu și-a ridicat privirea .Mai erau și alți turiști,atât i-a trecut rapid prin minte, sigur că erau, îi remarcase de ieri, majoritatea veniți să vadă cicliștii despre care vuia tot orașul. Era pură întamplare că se nimeriseră în același weekend.Sprâncenele, cum erau? Pe ele nu și le mai amintea exact, dar parcă erau frumos arcuite și puțin îngroșate, evidențiau ochii.Cu siguranță nu erau subțiri. Creionul îi aluneca pe bucata de hârtie, de parcă ar fi mângâiat chipul ce începea să prinda viață sub mâna lui.Gâtul…

” Excuse me, is this seat taken?” O întrebare l-a întrerupt.  Cu ochii încă in jos, spre desenul lui, a observat alături o pereche de pantofi cu toc. “Yes, it is”, cuvintele stăteau gata să iasă. Și-a ridicat privirea puțin iritat către vocea feminină care i-a stricat momentul de inspirație… “Not al all” au ieșit vorbele neașteptate. Singurul zămbet pe care îl știa.Pe care îl desena. Pe care nu-l mai aștepta. Desenul lui prinsese viață cu totul.

© Silving

11 thoughts on “Desenul

  1. Pingback: Is this seat taken? « Silving-Bits of living

    • cred ca de aia😉 Multumesc😉 am inceput cu povestile cu pescarusi, am trecut la asta, sa vedem ce mai urmeaza :)) adica, incepi timid cu povesti pt copii si uite unde ajungi,haha. Da’ prea era inspirationala poza sa nu zic nimic .

  2. O poveste romantica, mi-a placut.
    Te-as intreba ceva, da’ nici sa nu razi de mine, nici sa nu ma socotesti indiscreta sau … Tu esti Iren Bek ?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s